Preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), Nicolae Ciucă, este de părere că „cele două partide mainstream PNL şi PSD au toate şansele să îşi ducă, fiecare, candidatul în turul al doilea”. El crede că Elena Lasconi nu are în spate un partid suficient de puternic pentru a accede în finala alegerilor prezidenţiale, iar în ceea ce îl priveşte pe Mircea Geoană, Ciucă este sceptic că acesta este cu adevărat independent.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Există această bătălie pentru cine intră în turul doi. Dacă ne uităm la poza politică, putem să vedem că cele două partide mainstream PNL şi PSD au toate şansele să îşi ducă, fiecare, candidatul în turul al doilea. Sigur că niciunul dintre candidaţi nu vine de niciunde şi fiecare are un istoric, fiecare are propria experienţă şi fiecare are propriile argumente şi mesaje care sunt îndreptate către electorat. (...) Cred foarte mult în ceea ce înseamnă organizarea, mobilizarea partidelor astfel încât să poată să vină şi sprijine aceste candidaturi. Ştiţi care este chestiunea? Nu s-a întâmplat până acum ca un independent să câştige alegerile, este nevoie de o structură foarte bine organizată, este nevoie de tot ceea ce reprezintă filialele şi organizaţiile fiecărui partid în teritoriu pentru a putea să existe mobilizarea şi livrarea de mesaje către oameni pentru a putea să susţinem fiecare candidatura”, a afirmat Nicolae Ciucă, într-un interviu difuzat, joi seară, de Antena 3.

Ciucă este de părere că USR nu este un partid suficient de puternic încât să îşi poată duce candidatul, pe Elena Lasconi, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.

Evenimente

24 septembrie - Eveniment News.ro – ROINVEST - Ediția a V-a Parteneri: ARB, CEC Bank, ROCA, TeraPlast, ACUE
30 septembrie - Eveniment Profit.ro E-Commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a - Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed,eMAG
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-a. Parteneri: ACUE, Electrica Furnizare, Raiffeisen Bank
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank, Philip Morris

”Nici astăzi nu sunt (puternici – n.r.) Ne uităm la alegerile locale şi vedem că USR-ul a reuşit să obţină un 8% care nu reprezintă un fundament, o bază de la care să aibă speranţe că poate să spere la un candidat care să ajungă în turul doi”, afirmă liderul PNL.

Nicolae Ciucă a vorbit şi despre candidatura lui Mircea Geoană spunând, în acest context: ”Dacă ar fi independent…”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.