Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă îi răspunde preşedintei USR, Elena Lasconi, care l-a acuzat de disperare, după ce a făcut apel la retragerea ei din cursa prezidenţială, arătând că aceasta trebuie să vadă care sunt cifrele la alegerile locale şi va constata că acel 8% nu reprezintă o disperare pentru PNL ci este disperarea dumneaei. Ciucă a mai spus că Lasconi trebuie să înţeleagă că a făcut un apel pentru ca dreapta să poată să conteze, adăugând că trebuie să ne aducem aminte ce s-a întâmplat când PSD a avut toată puterea şi asta este ceea ce încearcă de fiecare dată, să acapareze toată puterea din România.
”Doamna Elena Lasconi trebuie să vadă care sunt cifrele la alegerile locale şi va constata că acel 8% nu reprezintă o disperare pentru PNL, este disperarea dumneaei şi trebuie să înţeleagă că am făcut un apel pentru ca dreapta să poată să conteze şi să aibă o coerenţă în percepţia românilor”, declarat, la Giurgi, Nicolae Ciucă.
Despre o coalizare a forţelor de dreapta, Ciucă a precizat că încearcă şi îşi manifestă deschiderea cu foarte multă bunăvoinţă.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Am transmis toate aceste mesaje, să înţeleagă faptul că, dacă într-adevăr vrem ca în România să nu se întâmple ceea ce se discută, despre această coordonare PSD-AUR, pentru a ajunge în turul doi Marcel Ciolacu şi George Simion, nu există altă soluţie decât să fim uniţi, iar pentru rezultatul alegerilor, ca dreapta să conteze, românii trebuie să perceapă care este cu adevărat obiectivul nostru pentru România. Trebuie de asemenea să ne aducem aminte ce s-a întâmplat când PSD a avut toată puterea, asta este ceea ce încearcă de fiecare dată, să acapareze toată puterea din România”, a completat Ciucă.
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri, despre apelul lui Nicolae Ciucă, candidatul PNL, să se retragă din cursa pentru prezidenţiale pentru a-l susţine, că este disperat şi, dacă în şase zile a crescut cu 11%, în sondaje, asta înseamnă că va câştiga din primul tur, cu 75%, deci nu vede cum l-ar putea ajuta.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a făcut un apel public către liderul USR, Elena Lasconi, cerându-i să se retragă din cursa prezidenţială. ”Dânsa trebuie să înţeleagă care este valoarea numerică a cifrelor”, argumentează liderul liberal.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...