Fostul căpitan al naţionalei Franţei, Patrice Evra, va susţine primul său meci de MMA la evenimentul PFL Europe, care va avea loc la Accor Arena din Paris, pe 23 mai. Numele primului său adversar nu a fost încă dezvăluit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Mă antrenez de ani de zile cu cei mai buni din lume, iar ei vă vor spune şi ei că sunt pregătit. Voi face spectacol la Accor Arena pe 23 mai, aşa că veniţi să vă convingeţi”, a anunţat fostul căpitan al Franţei (83 de selecţii între 2004 şi 2016), vineri, într-un comunicat publicat de Professional Fighters League (PFL).

În vârstă de 43 de ani, fostul fundaş stânga va lupta la PFL Europe Paris, împotriva unui adversar al cărui nume nu a fost încă dezvăluit, dar „va urma în curând”. „M-au întrebat cu cine vreau să lupt. Am răspuns: Luis Suárez. Voi plăti din propriul buzunar. Ar putea chiar să mă muşte”, a glumit francezul pe X, făcând referire la insultele rasiste pe care uruguayanul i le-a adresat în 2011, în timpul unui meci dintre Liverpool şi Manchester United.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.