Ministerul Finanţelor are în plan să împrumute 5 miliarde lei în februarie pentru plata inclusiv a împrumuturilor care vin la scadenţă din anii anteriori, în condiţiile în care ”socialiştii de la PSD sunt incompetenţi, iresponsabili” şi au trecut prin Parlament două legi cu impact negativ major, a anunţat, miercuri, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

El a subliniat că suma finală, estimată pentru februarie, poate fi mai mare sau mai mică.

”În luna februarie MF a anunţat că are în plan să împrumute 5 miliarde lei. Bineînţeles este vorba de o ţintă. Totul depinde de condiţiile pieţei, iar suma finală poate să fie mai mare sau mai mică . Dar de ce trebuie să se împrumute MF ? Două motive: - deficitul bugetar ESTIMAT pentru acest an - plata împrumuturilor care vin la scadenta din anii anteriori. De aceea eu doresc surplus la buget”, a scris ministrul, pe pagina sa de Facebook.

El i-a criticat pe ”socialiştii de la PSD” şi a atras atenţia asupra unor legi cu impact negativ major.

”Socialiştii de la PSD sunt incompetenţi, iresponsabili şi interesaţi doar de buzunarul propriu, nu de sănătatea economiei. Au trecut prin parlament doua legi cu IMPACT BUGETAR NEGATIV MAJOR - fară surs (sursă – n.r.) de finanţare, legea salarizării şi legea pensiilor”, a scris Cîţu.

Astfel, în fiecare luna de la buget se plătesc aproximativ 11 miliarde de lei pentru pensii şi ajutoare sociale, potrivit ministrului. Doar legea pensiilor, votată de PSD anul trecut, înseamnă că ”în fiecare luna 2 miliarde lei trebuie luaţi de undeva- PSD nu a indicat sursa de finanţare”. Alte 9 miliarde lei reprezintă salariile în sectorul bugetar.

2,5 miliarde lei lunar care nu au sursa de finanţare

”Şi aici sunt aproape 2,5 miliarde lunar care nu au sursa de finanţare. - aproximativ 4 miliarde lei pentru medicamente şi bunuri şi servicii - aproximativ 1 miliarde de lei pentru subvenţii agricultura în avans Mai sunt şi alte cheltuieli dar acestea sunt majore. Se vede clar că avem 4.5 miliarde lei fară acoperire şi banii trebuie luaţi de undeva”, a scris ministrul.

Cîţu susţine că PSD, când a trecut legile prin Parlament, le-a lăsat fară sursă de finanţare şi se întreabă ”subminarea economiei naţionale?”. El a subliniat că, la începutul fiecărui an, este anunţat necesarul de finanţare pentru tot anul.

”La început de lună tintă pentru luna respectivă. Pieţele ştiu când încerc să împrumut de pe piaţa locală. Ce fac eu diferit? Ţintesc surplus bugetar pe termen mediu. Pieţele au încredere şi ne premiază cu dobânzi mai mici. DOAR aşa pot să reduc datoria publica şi implicit sumele imprumutate. Deja am început cu un deficit mai mic în 2020”, a spus ministrul.

El a subliniat că ministerul nu are politică de creditare şi nici nu contractează sistematic datorie publică.

”Ca astfel de aberaţii să nu mai fie enunţate de oficiaili romani, aveţi grija ce votaţi şi pe cine trimiteţi în Parlament”, a scris Cîţu.

Preşedintele Comisiei economice din Senat, senatorul PSD Daniel Zamfir, l-a invitat pe Cîţu, la finalul lunii ianuarie, la audieri pentru a discuta despre împrumuturile pe care le face România. Cîţu a refuzat şi a publicat invitaţia primită de la Zamfir, susţinând că aceasta arată ”un analfabetism economic greu de imaginat la acest nivel”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.