Preşedintele PNL Florin Cîţu a afirmat, miercuri, despre nemulţumirile PSD privind Ordonanţa pe energie, care nu se aplică şi facturilor din luna ianuarie, că orice modificare se poate face în Parlament. El a precizat că este de acord cu orice variantă, dacă este legală şi a ţinut să precizeze că ”avem o Constituţie care spune că e mai complicat să te duci retroactiv”.
”A fost şedinţă de Guvern, în şedinţa de Guvern există un act normativ care o procedură, avize, au venit avizele şi a fost aprobat. Dacă există alte variante şi alte soluţii legislative, ele pot fi discutate în Parlamentul României, pentru orice Ordonanţă”, a spus Florin Cîţu, la sediul partidului, precizând că varianta care a fost aprobată de Guvern a fost cea care a avut avizele necesare.
Preşedintele PNL a precizat că, dacă cei de la PSD doresc să facă amendamente, o pot face în Parlament.
”Eu nu am participat la şedinţa de Guvern, nu ştiu dacă PSD a participat la şedinţa de Guvern, şi are un comunicat, şi se poate face, cu siguranţă se va face în Parlamentul României, şi este legal”, a mai spus Cîţu.
Întrebat dacă el este de acord ca aceatsă compensare a facturilor să se facă şi pentru luna ianuarie, preşedintele PNL a precizat că el este de acord cu singurul asterisc, să fie legal. ”Nu să fie apoi atacat la CCR şi să îi punem pe oameni să plătească banii înapoi”, a continuat Cîţu, precizând că este de acord să meargă şi în noiembrie, dar ”avem o Constituţie care spune că e mai complicat să te duci retroactiv”.
Florin Cîţu a arătat că nu a discutat cu Marcel Ciolacu despre aplicarea OUG-ului şi pentru facturile din luna ianuarie. ”Am discutat despre ce vom face în viitor”, a spus el.
Despre revenirea la piaţa reglementată, cerută de PSD printr-un comunicat oficial, Florin Cîţu a afirmat că el preferă să vină cu soluţiile în coaliţie şi apoi să le discute, şi nu să arunce în spaţiul public întâi.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...