Partidul Social Democrat anunţă, miecuri, într-un comunicat oficial, că reglementarea preţurilor la energie şi gaze, cel mai devreme de la 1 aprilie 2022, este absolut necesară şi că nu este mulţumit pe deplin cu forma ordonanţei de urgenţă pe care Guvernul a adoptat-o ieri în scopul limitării creşterii facturilor la energie şi gaze. PSD critică şi ”afirmaţiile tuturor corifeilor de dreapta din guvernările 2020-2021, potrivit cărora liberalizarea va scădea preţurile de vânzare sau că liberalizarea va scădea facturile românilor, care s-au dovedit simple lozinci, bune doar de postat pe Facebook”. Potrivit PSD, ”tot ceea ce au reuşit artizanii liberalizării total nepregătite a fost să ducă România în cea mai mare criză energetică de după 1989, şi ei poartă răspunderea uriaşă a exploziei facturilor în plină iarnă”. Preşedintele PNL Florin Cîţu a afirmat, miercuri, despre nemulţumirile PSD privind Ordonanţa pe energie, care nu se aplică şi facturilor din luna ianuarie, că orice modificare se poate face în Parlament. El a precizat că este de acord cu orice variantă, dacă este legală şi a ţinut să precizeze că ”avem o Constituţie care spune că e mai complicat să te duci retroactiv”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Cîţu, după ce PSD a anunţat că nu e de acord ca Ordonanţa pe energie să nu se aplice şi facturilor din ianuarie: Dacă există alte variante şi alte soluţii legislative, ele pot fi discutate în Parlament

”PSD nu este mulţumit pe deplin cu forma ordonanţei de urgenţă pe care Guvernul a adoptat-o ieri în scopul limitării creşterii facturilor la energie şi gaze. Miniştrii PSD au propus o soluţie juridică prin care compensarea facturilor să se aplice încă de la 1 ianuarie, variantă pe care miniştrii PNL ai Energiei şi Justiţiei au respins-o, din păcate, fără o justificare solidă. Susţinem în continuare că aplicarea retroactivă a compensării pe luna ianuarie este posibilă, fiind o soluţie în care atât consumatorii, cât şi furnizorii erau susţinuţi printr-un mecanism bugetar eficient”, se precizează în comunicat.

PSD mai arată că ”a intrat la guvernare tocmai pentru a corecta derapajele socio-economice grave din ultimii doi ani şi, impunând pachetul social, pentru a permite pensionarilor şi salariaţilor cu venituri mici să aibă o rezervă financiară decentă pentru a depăşi cu bine iarna”.

”De aceea, PSD consideră că, în actuala formă, ordonanţa este un pansament pus peste rana adâncă a unui sector energetic în care liberalizarea forţată, insuficient de bine pregătită, a provocat un haos generalizat cu un impact negativ major atât asupra nivelului de trai al populaţiei, cât şi asupra mediului de afaceri românesc”, se mai menţionează în comunicat. PSD reafirmă faptul că ”singura soluţie rezonabilă pentru ca populaţia şi economia să nu sufere în continuare şocuri majore este revenirea rapidă la un sistem reglementat, pe o perioada bine determinată”.

”În acest scop, PSD a constituit şi un grup de lucru pentru elaborarea unor documente tehnice de sprijin pentru adoptarea unui calendar de reglementare a pieţei energiei şi gazelor, cel mai devreme din 1 aprilie. Toate datele economice disponibile arată că efectul liberalizării pe pieţele energetice en-gros a dus la preţuri de 2,5 până la 5 ori mai mari în septembrie 2021 faţă de septembrie 2020. Astfel, afirmaţiile tuturor corifeilor de dreapta din guvernările 2020-2021, potrivit cărora “liberalizarea va scădea preţurile de vânzare" sau că “liberalizarea va scădea facturile românilor” s-au dovedit simple lozinci, bune doar de postat pe Facebook”, afirmă social-democraţii.

PSD mai precizează că, ”în viaţa reală, vedem că liberalizarea la gaze începută în iulie 2020 a adus românilor preţuri aproape duble”.

”Tot ceea ce au reuşit artizanii liberalizării total nepregătite a fost să ducă România în cea mai mare criză energetică de după 1989! Ei poartă răspunderea uriaşă a exploziei facturilor în plină iarnă. Ei sunt cei vinovaţi de producerea unor situaţii aberante, deoarece au oferit unor companii posibilitatea de specula în voie, la preţuri care converg întotdeauna spre valoarea maximă a pieţei. Adică exact invers decât au promis românilor! PSD le cere acestor lideri politici să-şi recunoască greşelile şi să susţină, măcar în ceasul al 12-lea, revenirea la un sistem reglementat. Este unica măsură ce garantează românilor şi companiilor locale şansa de a trăi fără povara unor facturi energetice prohibitive!”, mai spune PSD în comunicat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.