Preşedintele PNL Sector 6, Ciprian Ciucu, fost consilier general, spune că nu a fost o surpriză faptul că Hazem Kansou şi Cristian Olteanu au votat bugetul propus de Gabriela Firea, ei fiind ”doi trădători, doi blatişti”. ”Ei sărbătoreau la 3 dimineaţă că PNLa pierdut alegerile în 2016”, spune Ciucu, cerând tuturor să nu generalizeze faptul că PNL a făcut ”blat” cu Gabriela Firea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Ciucu are, vineri, o postare pe Facebook intitulată ”Despre cei doi membri PNL din Consiliul General care sunt mână în mână cu Firea”.

”PNL Bucureşti a trecut printr-o reformă profundă. Nu se poate întâmpla instantaneu, sunt proceduri statutare de care trebuie să ţii cont pentru a face lucrurile în ordine. În legătură cu cei doi “colegi” liberali care i-au votat proiectele lui Firea... Îi ştim, pentru noi nu a fost o surpriză. Sunt din vechea gardă, sunt cei care au deţinut în trecut puterea în PNL Bucureşti, sunt cei înclinaţi spre blaturi. Nu i-am putut da afară la timp pentru că avem nevoie de motive statutare care să ofere consistenţă juridică acestei acţiuni”, a scris Ciucu pe Facebook.

Acesta susţine că cei doi consilieri ”sărbătoreau la 3 dimineaţă, faptul că PNL, Cătălin Predoiu, a pierdut alegerile în 2016”.

”Pentru că abia aşteptau să facă blaturi cu Firea/PSD. Ghinion, s-au pricopsit cu mine şi blaturile au mers mai greu. O să mă întrebaţi de ce am tăcut până acum. Vă zic sincer, din calcul politic. Dacă mă detonam în trecut nu puteam schimba mare lucru, mă dădeau ei pe mine afară, deveneam irelevant, nu puteam să fiu în Consiliul General şi să scot mizeria la lumină”, a mai scris Ciucu.

Acesta afirmă că a aşteptat ”să vină Ludovic Orban”.

”Am aşteptat un aliat puternic care chiar putea produce schimbarea. Şi a produs-o! Leadership-ul pe PNL Bucureşti este cu totul altul, cum spuneam, ei sunt doar rămăşiţe de care vom scăpa zilele acestea pentru că avem suficiente motive statutare (nu au respectat deciziile Biroului Politic). Cu plecare lor, linia PNL în Bucureşti şi la Sectoare trebuie să fie clară pentru toată lumea! Aşa că nu vă înfierbântaţi şi nu generalizaţi că PNL e pe blat cu Firea, NU SUNTEM, este vorba de doi trădători, doi blatişti, două rămăşiţe şi zilele acestea separăm grâul de neghină", a mai scris Ciucu.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a adoptat, vineri, bugetul pentru anul 2020, proiectul fiind votat şi de doi consilieri PNL, deşi formaţiunea a anunţat că nu susţine proiectul propus de Gabriela Firea.

Liderul PNL Bucureşti,Violeta Alexandru, a anunţat că se va reuni Biroul Politic şi va propune excluderea consilierilor Hazem Kansou şi Cristian Olteanu.

”Oricine face la Bucureşti înţelegeri cu PSD este poftit să meargă la PSD sau la sateliţi”, a transmis Violeta Alexandru.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.