Liderul USR Dacian Cioloş a declarat vineri seară, la o discuţie cu membri ai USR, că-şi pune problema care e sensul prezenţei sale ca preşedinte dacă programul pe care l-a propus e respins, subliniind că ”un preşedinte nu e pus acolo doar ca să iasă în conferinţe de presă”.
”Voi vedea luni care va fi situaţia. Evident că-mi pun problema care e sensul prezenţei mele ca preşedinte dacă programul pe care l-am propus e respins. Luni va trebui să găsesc un răspuns la această întrebare. Dacă programul e respins, eu îmi pun întrebarea ce mai caut acolo. Un preşedinte nu e pus acolo doar ca să iasă în conferinţe de presă”, a spus Dacian Cioloş la o dezbatere internă cu membrii USR.
El a subliniat că pentru el, la acest moment, este importantă discuţia despre programul pe care l-a propus şi care luni ar urmă să fie supus votului în Biroul Politic.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Discuţia care-i acum pe masă e legată de program. Pe asta vreau să mă concentrez, nu să trag tot felul de sfori. Ce se va întâmpla de luni încolo, vom vedea”, a adăugat Cioloş.
Cioloş, nemulţumit că nu se poate impune în partid pentru că nu are majoritate în forurile de conducere, a propus, în şedinţa de joi a partidului, un program politic cu numeroase modificări.
Ulterior, între el şi vicepreşedintele Dan Barna au avut loc mai multe schimburi de mesaje pe grupurile interne ale partidului, iar vineri au continuat să se atace, inclusiv public.
Vineri seară, echipa USR PLUS la Guvernare a analizat propunerile din proiectul de preşedinte al lui Dacian Cioloş şi a argumentat de ce este sau nu este de acord cu fiecare dintre acestea. Membrii echipei susţin că multe dintre aspectele propuse de Cioloş au fost deja aprobate în Biroul Politic, iar altele, cum ar fi transparenţa, digitalizarea şi reconectarea cu oamenii, există deja. Liderii formaţiunii au precizat de ce nu pot fi de acord ca decizia în partid să fie luată de experţi din afară.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...