Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că va vedea ce modificări legislative pot fi făcute în legea offset în industria de apărare pentru ca teatrele de operaţii, după anumite incidente, să poată beneficia de medicină personalizată şi ar fi foarte bine să existe o colaborare în acest sens între Ministerul Apărării, universităţi, Spitalul Militar. „Cred că putem direcţiona bani care rezultă din înzestrarea cu armament a Armatei Române să îi putem direcţiona spre cercetare, mai ales în zona medicinei personalizate”, a mai spus şeful Guvernului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Am vrut astăzi, ţinând cont că se deschide anul universitar, să vin pentru că Politehnica are peste 200 de ani de istorie şi am vrut să merg la un laborator de cercetare, în primul şi în primul rând, pe medicină personalizată cu echipamente şi unice pe care le au în dotare, cu echipă şi tânără şi cu experienţă, ceea ce conferă o perspectivă şi de viitor”, a afirmat Marcel Ciolacu, după vizita de luni la Centrul de Cercetări Avansate pentru Materiale, Produse şi Procese Inovative-CAMPUS, din cadrul Universităţii Politehnica Bucureşti, în contextul deschiderii noului an universitar.

Prim-ministrul a mai precizat că va vedea ce modificări pot fi făcute la legea offset-ului pentru a exista posibilitatea ca în teatrele de operaţii, după anumite incidente, să poată beneficia de această medicină personalizată. El a mai spus că ar fi bună o colaborare în acest sens între universităţi, Ministerul Apărării şi Spitalul Militar.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

„O să văd ce modificări legislative o să pot face chiar la legea offset-ului, astfel încât cei din teatrele de operaţii, dacă au anumite incidente, să poată beneficia de această medicină personalizată. Cred că e o perspectivă foarte bună şi o colaborare care să existe pe urmă între universităţi, Ministerul Apărării, Spitalul Militar. Cred că putem direcţiona bani care rezultă din înzestrarea cu armament a Armatei Române să îi putem direcţiona spre cercetare, mai ales în zona medicinei personalizate”, a completat Ciolacu.

Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, preşedintă a Comisiei pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, a depus la Parlament un proiect de act normativ privind reglementarea contractelor compensatorii în perspectiva achiziţionării de echipamente şi tehnică militară pentru dotarea Armatei române în conformitate cu Strategia Naţională de Apărare şi deciziile succesive ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).

Proiectul are ca finalitate relansarea industriei de Apărare din România şi este o formă prin care statul român se asigură că o parte importantă a resurselor alocate pentru înzestrarea Armatei se va întoarce în economia românească, generând totodată, locuri de muncă bine plătite.

Iniţiativa legislativă a senatoarei liberale Pauliuc vine în contextul în care ţara noastră alocă, începând cu 2023, un procent de 2,5% PIB Ministerului Apărării Naţionale, cea mai mare parte fiind orientată către achiziţia de tehnică militară modernă la cele mai înalte standarde NATO.

„Este un proiect care vizează întărirea securităţii naţionale, pentru că vorbim de contracte strategice de achiziţie de tehnică militară. Aplicarea acestei legi înseamnă miliarde de euro întorşi în economia noastră, sprijin concret pentru firmele din industria de apărare, dar şi pentru alte companii pe orizontală care deservesc Armata; înseamnă locuri de muncă, dar şi întărirea securităţii naţionale şi a rezilienţei în faţa unor ameninţări externe. Legea va încuraja o competiţie economică reală pe o piaţă deschisă. Am certitudinea că, prin promovarea propunerii mele legislative, industria de apărare s-ar putea transforma din Cenuşăreasa economiei româneşti în motor al dezvoltării economice”, a declarat Nicoleta Pauliuc, potrivit unui comunicat de presă al Senatului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.