Marcel Ciolacu a anunţat că PSD analizează dacă va sesiza la Curtea Constituţională proiectul legii bugetului de stat pe 2021, iar decizia va fi luată zilele următoare.
„Există o majoritate. Este posibil. A rămas ca specialiştii partidului să ne dea un verdict dacă poate să fie făcut acest atac la CCR sau nu. E o decizie pe care o să luăm zilele următoare. Sunt două, trei elemente pe care le studiem, inclusiv încălcarea Regulamentului Camerei şi Senatului la şedinţele comune. Să vedem cum decurg discuţiile la buget”, a afirmat Marcel Ciolacu, întrebat luni dacă PSD se gândeşte să atace bugetul la Curtea Constituţională, în cazul în care nu trec amendamentele social-democraţilor la proiect.
Camera Deputaţilor şi Senatul dezbat luni, de la ora 16.00, proiectul legii bugetului de stat şi proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2021, iar votul final este programat pentru marţi.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.