Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, referindu-se la declaraţia lui Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, conform căreia liberalii îşi doresc o coaliţie de dreapta după alegeri, că există o mare diferenţă între dorinţă şi putinţă. El a adăugat că niciun partid nu va putea forma singur guvernul după alegerile parlamentare şi că este nevoie de alianţe politice.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Marcel Ciolacu a fost întrebat, luni, despre declaraţia preşedintelui PNL, Nicolae Ciucă, potrivit căreia social-democraţii sunt urmaşii Partidului Comunist şi că liberalii şi-ar dori să facă o coaliţie de dreapta după alegeri. 
 
”Ştiţi că există o mare diferenţă între dorinţă şi putinţă. Am fost contemporan cu o mare coaliţie de dreapta care a dus-o la un dezastru în România. Şi dumneavoastră ştiţi mai bine decât mine acest lucru şi ştiţi de ce Partidul Social Democrat a fost nevoit să intre la guvernare după opt luni de guvernare de dreapta. Eu nu mai îmi doresc acest...”, a afirmat Ciolacu. 
 
El a precizat că niciun partid nu va putea face singur guvernul după alegeri şi este nevoie de alianţe politice. 
 
”Cum vor arăta următoarele guverne şi coaliţii de guvernare, sunt ferm convins de un singur lucru, că niciun partid nu va putea face singur un guvern. Va trebui să facă alianţe politice. De asta sunt ferm convins. Restul o să decidă românii”, a declarat Ciolacu.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, duminică, la Consiliul Naţional care a validat candidatura sa la Preşedinţie, că evenimentul şi candidatura nu sunt despre el, ci despre „soarta românilor în anii care vin”. Nicolae Ciucă a catalogat PNL drept „o mare putere electorală în politica românească” şi a vorbit şi despre PSD, fără a pronunţa numele formaţiunii, ca despre „urmaşii Partidului Comunist”. Ciucă a vorbit despre alianţa cu PSD, admiţând că liberalii au ştiut că vor pierde din punct de vedere electoral alăturându-se social-democraţilor. „Nu ne-am îndoit niciodată că vom pierde puncte electorale făcând această alianţă. Am fi vrut să construim coaliţia cu aliatul firesc, de dreapta, dar imaturitatea lui politică a făcut imposibilă continuarea acestei alianţe”, a spus Ciucă, reafirmând dorinţa sa de a construi o alianţă de guvernare de dreapta. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.