Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, marţi seară, premierul Ludovic Orban a vrut "să forţeze" adoptarea proiectului privind alegerea preşedinţilor de consilii judeţene, însă ministrul Justiţiei i-a spus că nu se poate. "Mă bucur că în cadrul Guvernului mai există şi oameni cu minte şi care vor să respecte totuşi legea şi îl felicit pe ministrul Justiţiei că nu a avizat aşa ceva", a spus Ciolacu.
Ciolacu a spus că Guvernul a venit şi cu ordonanţă, "după ce ne-am chinuit 30 de ani să scăpăm de turismul electoral", prin care s-a "legiferat" turismul electoral.
"Toată lumea, până acum erau reguli foarte clare, nu aveai voie la parlamentare să votezi decât în circumscripţiesau pe liste speciale în cazul în care erai flotant, erau excepţiile la prezidenţiale, fiind cu diaspora, şi europarlamentare, în momentul acesta turismul electoral este în floare şi vom putea merge din judeţ în judeţ şi vom putea vota oriunde", a susţinut Ciolacu.
El a adăugat că sistemul privind votul multiplu nu a funcţionat.
"Dacă dorim să ne întoarcem cu 20 de ani înapoi în democraţie, cu această ocazie....(...) De obicei avantajează pe cei care sunt la putere şi organizează alegerile, haideţi să fim foarte clari. Aţi văzut că au vrut să forţeze şi consiliile judeţene astăzi, mă bucur că în cadrul Guvernului mai există şi oameni cu minte şi care vor să respecte totuşi legea şi îl felicit pe ministrul Justiţiei că nu a avizat aşa ceva", a afirmat Ciolacu.
El a spus, răspunzând unor întrebări, că nu a avut discuţii despre această ordonanţă nici cu Ludovic Orban, nici cu Cătălin Predoiu, "nici înainte, nici după, nici la mijloc".
"Domnul Orban a vrut să dea ordonanţă şi ministrul Justiţiei a spus că nu se poate. Mă mir şi mă bucur că mai există oameni întregi la minte în guvern", a mai spus Ciolacu.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a transmis marţi, în şedinţa de Guvern, că Executivul nu poate adopta un act normativ prin care să modifice modul în care sunt aleşi preşedinţii de Consilii Judeţene, acesta arătând că un astfel de demers ar intra în contradicţie cu decizii ale Curţii Constituţionale.
Cătălin Predoiu s-a referit la decizia 682 din 2012 a Curţii Constituţionale a României, care prevede păstrarea neschimbată a sistemului de vot cu 12 luni înainte de alegeri. În acest context, Predoiu a spus că Guvernul nu poate să îşi asume schimbarea legislaţiei electorale şi nu poate decide alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene din rândul consilierilor şi nu direct, pentru că ar fi vorba despre o schimbare radicală.
„Nu există aceeaşi situaţie ca în cazul alegerii primarilor, în unul sau două tururi, pentru că acolo avem acelaşi sistem de vot direct. Aici este o schimbare radicală. Soluţia este în Parlament, prin deblocarea dezbaterilor parlamentare, din păcate oprite printr-o decizie a fostei majorităţi PSD, la nivelul acelei comisii de elaborare a Codului electoral. Dacă Parlamentul adoptă anumite reguli (...) e voinţa Parlamentului. (...) E o chestiune în responsabilitatea Parlamentului, nu e în puterea Guvernului acest lucru ... Cu tot respectul pentru efortul colegilor, nu se poate” a spus Cătălin Predoiu.
„Atunci trebuie să le transmitem colegilor din Camera Deputaţilor să ceară introducerea pe ordinea de zi a plenului” a replicat prim-ministrul Ludovic Orban.
OUG privind alegerea preşedinţilor de CJ în mod indirect, dintre consilierii judeţeni şi prin votul acestora, a fost pusă în dezbatere publică în 27 ianuarie, unul dintre argumentele Guvernului fiind că reglementarea în vigoare, privind alegerea în mod direct, reprezintă ”manifestarea partizană a intereselor particulare a preşedinţilor de CJ aflaţi în funcţie”.
Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat că, în opinia sa, alegerea preşedinţilor de consilii judeţene de către consilierii judeţeni şi nu prin vot direct de către cetăţeni este un lucru "foarte corect”. Şeful statului a argumentat că preşedinţii consiliilor judeţene nu reprezintă comunităţi, ci sunt, mai degrabă, administratori.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.