Curtea Constituţională a respins şase contestaţii formulate împotriva înregistrării candidaturilor la Preşedinţie ale actualului şef al statului, Klaus Iohannis, liderului USR, Dan Barna, candidatului susţinut de ALDE şi PRO România, Mircea Diaconu, şi liderului UDMR, Kelemen Hunor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Plenul Curţii Constituţionale a luat în dezbatere, luni, şase contestaţii formulate împotriva înregistrării candidaturilor lui Klaus-Werner Iohannis, Ilie-Dan Barna, Mircea Diaconu şi Kelemen Hunor, la alegerile pentru Preşedintele României.

"În urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, Curtea Constituţională a respins cele şase contestaţii formulate de domnul M.R", se arată într-un comunicat de presă transmis de CCR.

Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.

Biroul Electoral Central este aşteptat să se pronunţe luni în legătură cu candidaturile la Preşedinţie depuse de Ramona Ioana Bruynseels, Alexandru Cumpănaşu şi Cătălin Ivan. Duminică, la ora 24:00, a expirat termenul de depunere a candidaturilor Candidaturile depuse de Viorica Dăncilă, Klaus Iohannis, Kelemen Hunor, Mircea Diaconu, Theodor Paleologu, Dan Barna au fost deja validate, iar cele ale lui Viorel Cataramă şi Miron Cozma au fost respinse.

Ulterior, contestaţia depusă de Viorel Cataramă la Curtea Constituţională a României (CCR) după ce Biroul Electoral Central i-a respins candidatura la Preşedinţie a fost admisă. CCR a dispus BEC să înregistreze candidatura lui Cataramă, decizia fiind definitivă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.