Preşedintele Comisiei juridice din Senat, Robert Cazanciuc, spune că marţea viitoare va fi dezbătută cererea DNA de încuviinţarea a urmăririi penale a lui Călin Popescu Tăriceanu, iar apoi va fi redactat raportul şi va fi trimis în Parlament. "Nu este un vot pentru sau un vot împotrivă. Senatul este chemat să exercite o anumită atribuţie. Dacă o să o facă sau nu o să vedem marţi în urma dezbaterilor", afirmă Cazanciuc.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Robert Cazanciuc a spus că fiecare membru al Comisiei Juridice a avut timp şi are în continuare să studieze dosarul, iar Călin Popescu Tăriceanu poate să vină oricând în cadrul Comisiei dacă apreciază că sunt lucruri de clarificat, până la momentul de săptămâna viitoare când va depune acele note scrise.

"Noi suntem aici pe repede înainte, noi suntem într-o procedură în care să ne formăm o anumită convingere. Dacă e nevoie de anumite clarificări ele trebuie aduse pentru a fi foarte siguri de ceea ce vom decide în final", a afirmat el.

Întrebat dacă săptămâna viitoare marţi va fi dat vot şi raport, întrucât s-ar fi cerut o prelungire, Cazanciuc a spus: "Nu am cerut o prelungire ieri, Biroul Permanent a stabilit în cursul perioadei de 14 zile un termen pentru depunerea raportului. E o procedură prevăzută de lege, nu ne putem juca cu termenele aici, nu putem prelungi practic acest termen. Va fi depus imediat, după dezbaterea de marţi va fi redactat raportul şi va fi trimis în Parlament".

"Nu este un vot pentru sau un vot împotrivă. Senatul este chemat să exercite o anumită atribuţie. Dacă o să o facă sau nu o să vedem marţi în urma dezbaterilor, ţinând cont de ceea ce am discutat astăzi şi de ceea ce domnul Tăriceanu poate pune în apărarea domniei sale", a mai spus Cazanciuc.

Preşedintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a fost audiat, marţi, în Comisia juridică ca urmare a solicitării DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul său.

DNA a transmis, în 7 noiembrie, Senatului cererea de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Tăriceanu, acesta apreciind că este un demers politic şi exprimându-şi convingerea că în dosar e vorba de ”multă maculatură”. 

Călin Popescu Tăriceanu este acuzat că a primit, în perioada în care era premier, „foloase materiale” de aproape 800.000 de dolari de o firmă austriacă pentru a interveni pentru închierea unor acte adiţionale la un contract derulat de companie. Suma primită de Tăriceanu reprezenta un comision de 10 la sută din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore

Dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu are peste 70 de volume şi cuprinde peste 17.000 de pagini. 

Conform Regulamentului Senatului, Comisia juridică urmează să elaboreze un raport, care se aprobă prin votul secret al majorităţii membrilor prezenţi şi apoi se dezbate în plenul Senatului în cel mult 5 zile de la depunerea la Biroul permanent.

Hotărârea privind cererea de urmărire penală, al cărei proiect este întocmit de Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, se adoptă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi, cu respectarea prevederilor art.67 din Constituţia României, republicată. Votul este secret şi se exprimă prin bile. Hotărârea prin care Senatul cere sau nu cere urmărirea penală se publică în Monitorul Oficial.

Din cei 11 membri ai Comisiei juridice din Senat, cinci sunt de la PSD, doi sunt de la PNL şi câte unul de la USR, UDMR şi ALDE. Senatorul Adrian Ţuţuianu, şi el membru al comisiei, a fost exclus din PSD, la acest moment el figurând ca fiind fără apartenenţă la un grup parlamentar. Întrebat în urmă cu două săptămâni cum vor vota senatorii PSD la solicitarea DNA privind ridicarea imunităţii lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele PSD Liviu Drqagnea a spus că dosarul va fi studiat cu atenţie. ”Eu sunt Mama Omida, acum sincer?”, a spus şeful PSD, apreciind că ”senatorii PSD au personalitate”

Călin Popescu Tăriceanu şi-a studiat dosarul, el afirmând că ar fi cel mai bine ca senatorii, în special membrii Comisiei juridice, să îşi facă timp să citească şi ei dosarul său, pentru a-şi putea forma o opinie completă. 

"E un volum foarte mare de informaţii care trebuie parcurs şi în referatul pe care l-a trimis DNA-ul cu bună ştiinţă au pus numai lucrurile care duc la o anumită concluzie, concluzia clară că eu aş fi vinovat. Când stau şi citesc declaraţiile celor care au fost chemaţi ca martori văd cu totul şi cu totul altceva", declara Tăriceanu.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.