Primarul ales al Ploieştiului, Mihai Poliţeanu, susţine că a cheltuit în campania electorală ”spre 30.000 de euro”, bani pe care i-a împrumutat de la apropiaţi. Un candidat independent poate cheltui în campania electorală maximum 33.000 de euro, bani pe care statul îi returnează, cu condiţia ca politicianul independent să obţină cel puţin 3% din voturi. Mihai Poliţeanu afirmă că a avut o campanie bazată pe interacţiunea cu cetăţenii. ”Am strâns 5.000 şi ceva de semnături, deşi necesarul era de 1.800, şi nu s-au strâns uşor. Ne-a fost foarte clar din modul în care semnau oamenii - semnau cu sete! Era o conversie foarte clară între semnături şi vot”, a spus noul primar al Ploieştiului la Prima TV.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Primarul ales al Ploieştiului,  Mihai Poliţeanu, a fost întrebat, în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, cât a costat campania sa electorală. 
 
”Spre 30.000 de euro. În calitate de candidat independent, aveam un maxim de 33.000 de euro. Am avut un noroc fundamental, datorită legii, că se dau banii înapoi, şi atunci a fost mai uşor să mă împrumut. A fost o campanie din bani personali, ai echipei, ai prietenei mele, ai colegilor care au candidat. Cel mai terorizaţi am fost de pre-campanie, unde nu există nicio limită de cheltuire a banilor. Eram siguri că o să vină tăvălugul PNL şi PSD peste noi cu bannere imense de 6x4 şi exact lucrul acesta s-a întâmplat. Am reuşit să trecem cu bine fiind în fiecare zi în stradă, inclusiv pentru că era o necesitate: trebuia să strângem semnăturile necesare pentru candidatură şi noi le-am strâns pe bune. Am avut confirmarea că avem o şansă absolut reală să câştigăm. Am strâns 5.000 şi ceva de semnături, deşi necesarul era de 1.800, şi nu s-au strâns uşor. Ne-a fost foarte clar din modul în care semnau oamenii - semnau cu sete! Era o conversie foarte clară între semnături şi vot. Ne era foarte clar că acei oameni o să vorbească cu soţia sau cu apropiaţii, era clar că 80% din acele semnături se vor converti în voturi”, a spus Mihai Poliţeanu la Prima TV. 
 
 
Primăria municipiului Ploieşti a fost câştigată de candidatul independent Mihai Poliţeanu (25,5%), care a fost susţinut de partidul local „Mişcarea Noi, Ploieştenii”. Pe locul secund s-a clasat candidatul liberal Bogdan Nica (20%), în timp ce actualul primar, Andrei Volosevici, a obţinut doar locul al treilea, cu 19,39%. În 2020, Andrei Voloşevici a fost ales primar din partea liberalilor, însă pe parcursul mandatului a intrat în conflict cu liderul PNL Prahova Iulian Dumitrescu şi a plecat la PSD.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.