Familia Regală îşi prezintă marţi activitatea publică pe 2017 şi bilanţul celor 20 de ani de prezenţă în România care include 315 vizite oficiale externe şi 105 întâlniri cu şefi de stat, precizând că "toate vizitele şi toate evenimentele de la reşedinţele regale au fost acoperite financiar din fondurile personale ale Regelui Mihai I".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Precizarea referitoare la finanţarea vizitelor şi a evenimentelor de la reşedinţele regale este făcută în contextul unei enumerări a acţiunilor Familiei Regale în 2017 şi al unui bilanţ al acţiunilor în anii de prezenţă în România.

Pentru 2017, Casa Regală consemnează: "50 vizite în comunităţi din ţară (3x Săvârşin, 2x Ploieşti, 2x Focşani, Bacău, 3x Iaşi, Constanţa, Albeşti, Coroana, Cotu Văii, Alba Iulia, 5x Cluj-Napoca, Călăraşi, Slobozia, Piscu, 6x Sinaia, Târgu-Jiu, Mărăşeşti, Mărăşti, Oituz, Oneşti, Braşov, Arad, 4x Timişoara, 2x Curtea de Argeş, Sibiu, Micloşoara, Râmnicu-Vâlcea, Târgovişte, Sânnicolau Mare, Pecica, Câmpulung Muscel); 214 acţiuni publice în Capitală şi în comunităţi din ţară, pe teme militare, diplomatice, economice, educaţionale, sociale, sportive, de sănătate, ştiinţifice şi artistice; 8 vizite în străinătate (Anglia, Turcia – Summit-ul Marmara, Republica Moldova, Polonia, Franţa – Soultzmatt, Bulgaria, Iordania, Elveţia).

"Toate vizitele au fost acoperite financiar din fondurile personale ale Regelui Mihai I", subliniază Casa Regală.

De asemenea, tot pentru anul trecut indică "3 evenimente regale cu mare impact public: Trenul Regal al Aducerii Aminte (Mărăşeşti-Mărăşti-Oituz, 11 iulie), unde au venit mii de oameni în cinci din gările ţării; Garden Party de 10 mai, unde au luat parte mii de români din toate comunităţile locale ale României şi din Republica Moldova; funeraliile Regelui Mihai, 16 decembrie 2017".

Conform Casei Regale, 45 de şcoli, licee, universităţi şi organizaţii poartă nume regal, în România şi în Republica Moldova; 74 de şcoli, licee, organizaţii, congrese şi festivaluri au Înalt Patronaj regal, în România şi în Republica Moldova.

Tot în bilanţul pe 2017 sunt trecute 2 mesaje adresate de Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Camerelor reunite ale Parlamentului României (27 aprilie şi 11 decembrie 2017), precum şi faptul că "Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a fost declarată cea mai influentă femeie din România (Forbes România 2017)".

Casa Regală prezintă şi un "palmares la 20 de ani de prezenţă publică a Familiei Regale (1997-2017), sărbătoriţi în martie 2017, la Palatul Elisabeta": 10 000 de activităţi publice în ţară; 315 vizite oficiale externe; 105 întâlniri cu şefi de stat.

Şi de această dată este făcută precizarea conform căreia "toate vizitele şi toate evenimentele de la reşedinţele regale au fost acoperite financiar din fondurile personale ale Regelui Mihai I".

Precizările vin în contextul în care au existat critici cu privire la faptul că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, au depus pe 7 noiembrie la Parlament iniţiativa legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României.

Propunerea legislativă prevede recunoaşterea acesteia ca persoană juridică de drept privat şi acordarea statutului de utilitate publică. În plus, legea propune recunoaşterea poziţiei de Şef al Casei Regale a României, ca poziţie onorifică, asimilată protocolar cu aceea a unui fost şef de stat, şi cuprinde o serie de prevederi care vor asigura desfăşurarea optimă a activităţilor şi funcţiilor de reprezentare ale acesteia.

Tăriceanu a precizat că iniţiativa depusă de el împreună cu Liviu Dragnea privind statutul Casei Regale nu prevede nivelul cheltuielilor, bugetul urmând să fie aprobat anual de Guvern, dar a spus că nu vor fi costuri mari. 

De asemenea, premierul Mihai Tudose a declarat că are tot respectul pentru Regele Mihai şi consideră că statul român a onorat statutul acestuia de fost şef de stat, dar România este republică, iar Casa Regală este o fundaţie. Tudose a explicat că nu are nicio obiecţie pentru ca Fundaţia Casa Regală să devină de interes naţional, ca altele de acelaşi fel, dar dacă se doreşte Palatul Elisabeta, acesta va trebui închiriat.

Tot respectul pentru Regele Mihai, pentru ce a reprezentat în istorie, pentru ce a fost până la moarte. El a fost şef de stat. De aici până la a da drepturi urmaşilor unui şef de stat...”, a declarat Mihai Tudose.

Acesta a explicat faptul că România este republică, nu monarhie, iar Casa Regală este o fundaţie care ar putea primi statutul de fundaţie de interes naţional.

”Cu asta sunt de acord. Şi Camera de Comerţ şi Industrie a României este o fundaţie, tot un ONG de interes naţional", a mai spus premierul.

În ceea ce priveşte Palatul Elisabeta, Tudose afirmă că nu poate rămâne în posesia Casei Regale.

”Pot să îl închirieze dacă doresc”, a mai spus Tudose, afirmând că imobilul a fost oferit spre folosinţă Regelui Mihai, în calitate de fost şef de stat.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.