Sebastian Popescu, preşedintele Partidului Noua Românie, a depus, joi, la Curtea Constituţională a României, o contestaţie în anulare, după decizia judecătorilor Curţii de a-i respinge contestaţia sa cu privire la anularea rezultatului primului tur al alegerilor prezidenţiale din România.
Sebastian Popescu scrie, în contestaţia în anulare depusă la CCCR că judecătorii Curcţii Constituţionale a României au calculat „în mod greşit tardivitatea”, precizând că el a depus în termenul legal de trei zile contestaţia privind anularea alegerilor prezidenţiale.
Pe cale de consecinţă, Sebastian Popescu cere magistraţilor CCR să judece pe fond cererea sa.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Într-o declaraţie anterioară pentru News.ro, Sebastian Popescu considera decizia CCR prin care i-a fost respinsă cererea de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale pe motiv de tardivitate drept o „mega-măgărie” şi un lucru „strigător la cer”.
Popsescu susţinea că a depus cererea în 27 noiembrie la ora 9.30 şi că s-a încadrat în termenul de trei zile de la momentul încheierii votării, prevăzut de Legea 370/2004 republicată pentru alegerea Preşedintelui României.
„Cererea a fost depusă în termen. Articolul 52 alineatul 2 din Legea 370 pe 2004 spune clar că cererea de anulare se depune la Curta Constituţională înscris în cel mult 3 (trei) zile de la încheierea votării. Păi ştim să numărăm până la 3 sau nu ştim să numărăm până la 3? Cele trei zile se împlineau abia aseară (n. red. miercuri, 27 noiembrie, la ora 21.00, dar, potrivit jurisprudenţei, termenul limită se închide la 12 noaptea în ultima zi a acelei ultime zile. Este strigător la cer ca CCR să ia o asemenea decizie, pentru că eu, neavând cale de atac, nu pot să contest absolut nimic decât public”, a declarat Popescu pentru News.ro
Potrivit articolului 52, alin. 2 din Legea 370/2004 republicată, „cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în Consiliul Minorităţilor Naţionale şi de candidaţii care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării; cererea trebuie motivată şi însoţită de dovezile pe care se întemeiază”.
În anexa la Hotărârea nr. 1.061 din 28 august 2024 privind Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea Preşedintelui României în anul 2024, la poziţia nr. 103 referitoare la contestaţii apare menţiunea „în termen de cel mult 3 zile de la încheierea votării, cel mai târziu la data de: 26 noiembrie 2024, ora 24.00, după care se face trimitere la articolul mai sus menţionat din Legea 370.
Sebastian Popescu a reclamat fraudarea legii electorale de către Călin Georgescu, ”prin finanţare ilegală a întregii campanii electorale, având susţinere din afara graniţelor ţării, din partea unor entităţi statale cu scopul de a destabiliza România.” Popescu mai precizează, în sesizarea către CCR, că, potrivit Raportului Oficial al AEP, candidatul independent Călin Georgescu a raportat ZERO lei cheltuieli pentru întreaga campanie, „deşi a desfăşurat o activitate amplă de promovare prin materiale online, reuşind să obţină peste 2,1 milioane voturi, ceea ce implică în mod evident resurse logistice şi financiare considerabile”.
„Este de-a dreptul strigător la cer ce se poate întâmpla! CCR a găsit soluţia asta mincinoasă, aberantă, au găsit acest tertip ca să nu se pronunţe nici pentru admitere, nici pentru respingere, pentru că nu aveau suficiente motive să o respingă şi cum să o motiveze. Atunci au zis; ia să nu mai intrăm pe fondul cererii, o respingem ca fiind tardivă. Tardivă în mintea lor! Iertaţi-mă! Nu ai cum să fii atât de...”, a mai declarat Sebastian Popescu.
În şedinţa de joi, Curtea Constituţională a decis să solicite reverificarea şi renumărarea tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi pe cele nule la alegerile prezidenţiale.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.