Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a vorbit, marţi seară, despre deficitul bugetar de 42,53 miliarde de lei, catalogând drept ”un act de iresponsabilitate” declaraţiile politicienilor care acuză Guvernul de faptul că majorează taxe şi impozite, în condiţiile în care datoria publică a ajuns la un nivel ”îngrijorător”. Boloş a afirmat că deficitul bugetar este ”stabilizat” de trei luni.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Gândiţi-vă că deficitul bugetar, nu numai că avem problema lui şi trebuie să-l gestionăm corespunzător, poate mulţi care ne urmăresc nu au înţelegerea, poate, de specialitate necesară pentru ceea ce înseamnă această cheltuială, adică să cheltui mai mult decât ai plapuma şi mai mult decât îţi permite bugetul. Problema deficitului bugetar s-a dus în datoria publică a României, care a crescut îngrijorător, încât astăzi avem aproape 50% din PIB, adică 800 de miliarde de lei această datorie publică cu costuri ale dobânzii care sunt destul de usturătoare la bugetul public naţional, peste 30 de miliarde de lei sunt aceste costuri cu dobânda, ceea ce pe viitor poate crea probleme de sustenabilitate fiindcă, să nu uităm, înainte de criză noi am avut 350 de miliarde de lei datoria publică. Eu când am văzut declaraţiile care sunt ale politicienilor totuşi responsabili şi au un cuvânt de spus pe scena politică, acelea în care spui că astăzi pui vina pe Guvern că nu are ce face decât să crească impozite şi taxe, mi se pare un act de mare iresponsabilitate. Spun cu toată răspunderea. Noi aceste măsuri le-am luat şi le luăm pentru ca să evităm cel mai mare risc pe care îl are România, acela de a nu putea accesa 75 de miliarde de euro”, a afirmat, la Antena 3, Marcel Boloş.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
El a subliniat că, în situaţia în care României i se blochează fondurile europene, sunt în pericol proiecte de infrastructură de transport, educaţie, explicând că nu s-ar mai construi reţele de canalizare sau autostrăzi. 
 
”De trei luni de zile, deficitul bugetar al României este stabilizat. Am avut 2,33%, spun cifre, dar ele înseamnă miliarde de lei din PIB în luna iunie, 2,34% din PIB în luna iulie, 2,66% din PIB în luna august. Ce vreau să spun cu aceste cifre care poate pentru cei care ne urmăresc sună foarte ciudat? Că ritmul acesta de creştere a cheltuielilor de funcţionare ale statului l-am stopat. Acesta este un mare câştig”, a mai afirmat ministrul Finanţelor Publice.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.