Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, afirmă, miercuri seară, că procesul de aderare al României la OECD este cel mai important obiectiv strategic naţional după aderarea la NATO şi UE. Aderarea ar transmite un semnal puternic pieţelor internaţionale şi ar permite României să acceseze resursele intelectuale şi experienţa acumulată de cele mai avansate economii ale lumii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Procesul de aderare al României la OCDE este cel mai important obiectiv strategic naţional pe care îl avem după aderarea la NATO şi UE. Pentru că aderarea s-ar traduce printr-un semnal puternic transmis pieţelor internaţionale şi investitorilor străini cu privire la angajamentul nostru pentru stabilitate economică, transparenţă şi bune practici în administrarea finanţelor publice”, a scris, miercuri seaăr, pe Facebook, Marcel Boloş.

Ministrul Finanţelor anunţă că s-a întâlnit cu Ulrik Vestergaard Knudsen, secretarul General adjunct al OCDE.

”Am subliniat angajamentul ferm să continuăm reformele structurale necesare pentru a alinia ţara noastră la standardele şi bunele practici promovate de Organizaţie.

Aderarea ne-ar permite să ne consolidăm credibilitatea la nivel internaţional şi să câştigăm încrederea investitorilor şi partenerilor comerciali. Mai mult, ar înseamnă posibilitatea să accesăm resursele intelectuale şi experienţa acumulată de cele mai avansate economii ale lumii”, a mai scris ministrul.

Boloş a mai afirmat că ”dezideratul de a accede la OCDE ne obligă să ne revizuim şi îmbunătăţim politicile economice şi fiscale, dar este o presiune constructivă, care poate accelera reformele structurale necesare pentru a stimula creşterea economică şi dezvoltarea sustenabilă”.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.