Bacşişul va fi impozitat cu 10%, iar clientul v alege valoarea acestuia, indicând pe nota de plată fie suma procentuală, fie suma absolut, care va fi trecută distinct pe bonul fiscal eliberat de operatorul economic prestator al serviciului, conform unui proiect de lege avizat de Comisia de buget finanţe a Camerei Deputaţilor, preşedintele comisiei, liberalul Bogdan Huţucă precizând că parlamentarii au identificat alături de reprezentanţii industriei HoReCa şi de Departamentul de politică fiscală din Ministerul Finanţelor, ”o soluţie optimă de reglementare a unui fenomen specific si general acceptat în acest domeniu – acordarea şi respectiv încasarea în mod curent a bacşişului”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Comisia de Buget Finanţe din Camera Deputaţilor a identificat alături de reprezentanţii industriei HoReCa şi departamentul de politică fiscală din Ministerul Finanţelor o  soluţie optimă de reglementare a unui fenomen specific si general acceptat în acest domeniu – acordarea şi respectiv încasarea în mod curent a bacşişului. Documentarea făcută pentru acest proiect legislativ a luat in considerare si bunele practici care sunt deja aplicate de mai multe state ale UE dar si de SUA. Astfel, am propus un sistem simplu şi transparent, pentru ca aceste venituri, încasate dintotdeauna în mod curent în unităţile de alimentaţie publică şi distribuite apoi netransparent angajaţilor, să aibă o trasabilitate benefică pentru toate părţile implicate dar şi o fiscalizare rezonabilă”, arată Bogdan Huţucă, preşedintele comisiei. 
 
Proiectul de lege prevede un impozit unic de 10%. 
 
„Mecanismul de plată, încasare şi distribuire către angajaţi este extrem de simplu. Clientul alege valoarea bacşişului pe care vrea să-l plătească şi indică pe nota de plată fie suma procentuală, fie suma absolută. Suma urmează a fi trecută distinct pe bonul fiscal eliberat de operatorul economic prestator al serviciului. Acesta din urma asigură distribuirea integrală a bacşişurilor adunate către angajaţi, iar la data plăţii reţine impozitul de 10% si îl virează la bugetul de stat. Deci, angajatul nu va fi obligat să facă nimic în plus fata de momentul actual, doar sa înmâneze clientului nota de plată.  Proiectul de lege, aşa cum a fost adoptat de comisie, stabileşte în mod explicit atât modul de înregistrare contabilă cât şi tratamentul fiscal al sumelor ce reprezintă bacşişul, atât la cel care îl plăteşte, în cazul în care acesta este o persoana juridică dar si la operatorul economic ce îl încasează. Aceste precizări exprese ale legii asigură predictibilitate şi evită interpretările diferite in aplicare”, arată liberalul Bogdan Huţucă.
 
Preşedintele Comisiei de Buget, Finanţe, Bănci arată că bacşişul poate fi plătit atât cu cardul, cât şi în numerar, la opţiunea clientului. 
„În ultimii ani s-a extins plata cu cardul în detrimentul plăţii în numerar. Tocmai de aceea, oferim posibilitatea ca bacşişul să fie plătit de clienţi şi atunci când plătesc cu cardul şi atunci când plătesc în numerar. Dacă clientul este o entitate juridică, atunci el poate înregistra bacşişul ca şi cheltuială de protocol, deductibila in limitele prevăzute de Codul fiscal pentru  cheltuielile de acest tip”, explică Huţucă.
 
De asemenea, legea stabileşte clar că bacşişul astfel reglementat, nu poate fi reconsiderat de către autorităţile fiscale ca venit de tip salarial sau asimilat salariilor, iar in acelaşi timp, în oglindă, nici operatorul economic nu poate înregistra drept cheltuială, distribuirile de bacşişuri  către salariaţi. Deci singura sarcină fiscală stabilită de lege asupra acestor sume este impozitul pe venit de 10%.
Legea urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este for decizional.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.