Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat, marţi, la TVR, că România "nu are dreptul să abandoneze" actuala definire a familiei, ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, inclusiv prin modificarea Constituţiei, după ce, ca şef al statului, se declara în 2013 în favoarea căsătoriilor gay, pe motiv că fiecare om are libertatea să facă ce vrea cu viaţa lui.
"România nu are dreptul să abandoneze ideea că familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat. Ceea ce nu înseamnă intoleranţă faţă de minorităţi sexuale", a spus liderul PMP.
Băsescu a pledat pentru păstrarea actualei legislaţii, dar a consimţit că şi modificarea Constituţiei ar fi bună. "Este bine să modificăm Constituţia, dar nu numai pentru asta, pentru că această problemă la noi este rezolvată prin legi. Este bine să o modificăm, să punem şi Parlamentul de 300 de parlamentari, în acelaşi timp când scriem că familia este formată din familie şi bărbat", a explicat el.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
În 2013, într-un interviu acordat ProTV, Traian Băsescu, la vremea aceea preşedinte al României, s-a declarat în favoarea căsătoriilor între homosexuali, pe motiv că fiecare om are dreptul de a face ce doreşte cu viaţa sa.
"Eu sunt de acord cu libertatea fiecărui om să facă ce vrea cu viaţa lui, inclusiv această libertate. Ce facem fiecare între pereţii casei noastre este problema noastră. A intra pe această zonă, a o reglementa prin Constituţie e o greşeală. Nu se ştie ce evoluţii vor urma. Dacă vor să se căsătorească bărbat cu bărbat, femeie cu femeie, e problema lor", spunea, în 2013, Traian Băsescu.
Comisia juridică a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, un raport de admitere a iniţiativei cetăţeneşti privind modificarea Constituţiei, în sensul redefinirii familiei ca uniune dintre un bărbat şi o femeie, modificarea legii fundamentale urmând a se face printr-un referendum naţional.
Membrii Comisiei juridice au adoptat raportul de admitere cu unanimitate de voturi.
Reprezentanţii Asociaţiei ACCEPT au precizat în dezbaterile din Comisia juridică că în Codul Civil este prevăzută căsătoria ca fiind uniunea dintre bărbat şi femeie.
”A veni şi a încărca textul constituţional şi a ieşi din varianta actuală, căsătoria dintre soţi, pentru a induce şi înflorituri, bărbat, femeie... Eventual putem introduce şi elemente legate de vârstă, de forma şi fondul instituţiei familiei, ar aduce în Constituţie norme care de fapt ţin de Codul Civil”, a spus vicepreşedintele ACCEPT, Romaniţa Iordache.
În avizul Consiliului Legialativ se menţionează că, pentru asigurarea unei reglementări complete, proiectul trebuie să cuprindă, într-un articol distinct, şi norma privind supunerea spre aprobare, prin referendum, a revizuirii Constituţiei.
Preşedintele de şedinţă, Ovidiu Donţu, a afirmat în cadrul şedinţei că există mai multe decizii ale Consiliului European care nu împiedică adoptarea unei astfel de propunere de revizuire, la nivel naţional.
”Avem avizul Consiliului Legislativ, prin care se menţionează să se pot introduce referiri legate de referendumul de revizuire a Constituţiei”, a spus Donţu.
Senatorul PSD a mai afirmat că prevederea privind familia ca uniune între femeie şi bărbat este prevăzută în Codul Civil. ”Practic, problema pe care o avem astăzi în atenţie este dacă ridicăm la rang constituţional o normă juridică existentă astăzi în legislaţia românească”, a arătat Ovidiu Donţu.
Senatorul Sebastian Grapă a afirmat în cadrul dezbaterilor că statul român este unul laic, iar această modificare constituţională nu are ca izvor o doctrină religioasă.
”Vă vorbeşte un cetăţean al acestei republici, tată a trei copii, trei fetiţe. Există o normalitate de la care nu avem voie să ne îndepărtăm”, a spus Grapă, adăugând că ”cea mai mare realizare pe care Dumnezeu a lăsat-o omului este aceea de a procrea şi de a se înmulţi”.
”Această înmulţire se face aşa cum ştim noi cu toţii. Nici nu vreau să mă gândesc ce ar înseamna o autoritate în materie de judecată care să stabilească că un cuplu, cum vreţi dumneavoastră să îl numiţi, să poată să înfieze”, a mai afirmat Grapă, adăugând că este vorba de ”un cuplu el-el sau un cuplu ea-ea”.
Şi senatorul PNL Mariana Câmpeanu a precizat că părerea a trei milioane şi jumătate de oameni, care au semnat iniţiativa cetăţenească, nu poate fi ignorată.
”Copiii crescuţi în familii cu doi taţi sau două mame cresc cu traume psihice. Nu avem dreptul să decidem noi în locul unui copil care nu îşi poate exprima opţiunea”, a spus Mariana Câmpeanu.
Senatorul PSD Titus Corlăţean a spus, la rândul lui, că iniţiativa cetăţenească este fără precedent, prin numărul mare de semnături şi a respins ideea unei discriminări, prin această prevedere.
”Fiecare are dreptul la opţiunea personală, dar nu sunt obligat să le accept. În ultimă instanţă, conştiinţa colectivă, într-o majoritate, se pronunţă. Acestea sunt regulile într-o democraţie”, a declarat Titus Corlăţean, adăugând că susţine un set de valori în care crede.
Senatorul Ioan Iovescu (independent) a intervenit şi el: ”Ce s-ar întâmpla dacă bărbaţii s-ar căsători între ei şi femeile cu femeile? Dumneavoastră consideraţi că, dacă familia nu ar fi cum este acum, aţi mai exista azi în faţa noastră? Pe noi nu puteţi să ne convingeţi, dar vă îndemn să ieşiţi în stradă să convingeţi oamenii să voteze împotrivă. Pentru că, aici, cu argumentele cu care veniţi, nu stau deloc în picioare”.
Senatorul a precizat că iniţiativa este pe deplin legală. ”Nu înţeleg de unde atâtea resurse umane şi financiare, din partea dumneavoastră, să faceţi atâtea eforturi”, a comentat Iovescu.
Reprezentanţii ONG-urilor au criticat, după vot, ideea organizării unui referendum pe această temă simultan cu alegerile parlamentare, arătând că este nevoie de o campanie de informare a populaţiei în privinţa acestei modificări a Constituţiei, care să nu ducă la homofobie şi la ură.
De altfel, după şedinţă, între reprezentanţii ACCEPT şi senatorul Ioan Iovescu a existat un schimb de replici, aceştia acuzând senatorii că nu au fost în cvorum, la Comisia juridică, pentru că ”este zi de salariu la Parlament”.
Senatorul Iovescu a intervenit, întrebând din ce bani se finanţează aceste ONG-uri.
”Nu este treaba dumneavoastră din ce bani trăim noi. Fiecare a venit pro-bono, gratuit, aici, în timp ce dumneavoastră aţi venit pentru că sunteţi plătiţi din banii noştri, ai cetăţenilor. Deci a vă întreba din ce bani trăim noi este imoral. Puteţi mult mai mult de atât, pentru Senatul României”, a răspuns Romaniţa Iordache, vicepreşedintele ACCEPT.
Ea a arătat că în comisie a fost ”un act de bifat procedura”, fără dezbateri şi o analiză a impactului.
”Cel mai trist este că senatorii nu înţeleg faptul că permiţând referendumul, duc la poluarea alegerilor şi la deturnarea întregului proces electoral”, a mai afirmat Iordache, precizând că astfel vor fi afectate nu doar minorităţile sexuale, ci întreaga societate.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.