Un banner cu mesajul "Chirica, nu eşti binevenit în PNL” a fost desfăşurat, miercuri dimineaţa, în faţa sediului PNL Iaşi, de către câţiva membri liberali.
Cei care au desfăşurat bannerul au spus că este o formă de protest faţă de posibila venire în partid a edilului Mihai Chirica. Bannerul a fost vizibil câteva zeci de minute în faţa sediului PNL Iaşi din Podu Roş, după care a fost îndepărtat de către cei care l-au adus.
Până în prezent, mai mulţi membri a PNL şi-au exprimat nemulţumirea faţă de posibilitatea cooptării în partid a edilului Mihai Chirica.
O decizie în privinţa lui Chirica va fi luată într-o şedinţă viitoare a Biroului Permanent Judeţean PNL Iaşi.
Liderul PNL Ludovic Orban a spus, luni seară, la Digi24 că Mihai Chirica nu mai are legătură cu PSD, întrucât s-a luptat timp de aproape patru ani cu Dragnea şi PSD, iar la alegerile prezidenţiale din toamna trecută l-a susţinut pe Klaus Iohannis.
"Acuma să încerci să arunci o anatemă asupra lui Chirica din punct de vedere politic, aducându-i aminte că acum o sută de ani a fost PSD-ist nu mi se pare corect. Dacă Biroul Judeţean va lua decizia de a-l propune ca şi candidat din partea Partidului Naţional Liberal, în ceea ce mă priveşte pe mine voi fi de acord cu această decizie”, a afirmat preşedintele PNL.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.