Ministrul propus la Lucrări Publice, Dezvoltare şi Administraţie, Ion Ştefan, a primit aviz negativ, marţi, după audierea în comisii. În timpul audierii, Florin Roman (PNL) le-a adus critici reprezentaţilor PSD, iar la un moment dat ei au început să se certe.
Audierea lui Ion Ştefan în comisiile pentru administraţie publică a fost marcată de dispute şi critici. Astfel, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, l-a criticat pe fostul ministru al Dezvoltării Daniel Suciu, spunând că în timpul guvernării PSD un bec a ajuns să coste chiar 2.000 de euro.
Reprezentanţii PSD i-au reproşat lui Roman că monopolizează discuţia, spunându-i că nu este purtătorul de cuvânt al ministrului Dezvoltării.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ion Ştefan a spus, întrebat fiind despre cea mai mare realizare din mandatul anterior, că a oprit "sifonarea" banului public, susţinând că nu se mai plătesc lucrări neverificate.
De asemenea, vorbind despre alocări de fonduri, el le-a comparat la un moment dat cu mărimea casei sale.
La finalul audierilor, care au durat aproape două ore, au existat discuţii privind procedura de vot şi numărarea acestora. Astfel, s-a anunţat că au fost 20 de voturi "pentru" aviz negativ, fără a se mai preciza câte abţineri şi voturi "împotrivă" s-au înregistrat. În final, s-a anunţat că Ion Ştefan a primit aviz negativ, "cu majoritate de voturi".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.