AUR anunţă că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va judeca, miercuri, la ora 11:30, contestaţia formulată de preşedintele AUR, George Simion, împotriva hotărârii CCR nr. 32 privind anularea întregului proces electoral al alegerilor prezidenţiale.
Potrivit AUR, în sesizarea depusă la ÎCCJ, preşedintele AUR, George Simion, arată că decizia luată de judecătorii CCR în data de 6 decembrie este un precedent extrem de periculos, întrucât încalcă articolul 2 din Constituţie, care prevede că „suveranitatea naţională aparţine poporului român şi se exercită prin reprezentanţii săi aleşi”, repetabilă ori de câte ori puterea se vrea stabilă la putere, deci ne-înlocuibilă prin alegeri, iar pe de altă parte, este o motivație foarte serioasă pentru ca poporul să își piardă încrederea în democrație, alegeri și statul de drept.
De asemenea, liderul AUR aminteşte că aceiaşi judecătorii CCR au decis, pe 2 decembrie, validarea turului I al alegerilor prezidenţiale.
”Decizia CCR a anulat în totalitate procesul electoral. Nu doar turul I de scrutin a fost anulat, ci întregul proces electoral. Trebuie acum ca totul să fie luat de la capăt – minus, foarte probabil, candidații care vor fi invalidați pe parcurs pe motiv de note informative de la serviciile secrete. Se observă din motivarea deciziei CCR de vineri că singurele „probe” pe care s-a bazat decizia de anulare a întregului proces electoral sunt notele informative de la SRI, SIE și Ministerul de Interne, așa-zis desecretizate de CSAT. Nu există niciun motiv în acest moment, rațional sau emoțional, să credem că acest precedent nu va fi devenit un tipar de acțiune statală în viitoarele alegeri. (…) A veghea asupra procesului electoral nu înseamnă a-l anula, ci a nu permite ca evenimente sau fapte administrative ori electorale să îl împiedice sau să îl deturneze de la parcursul normal. Această atribuție de a veghea se exercită în timpul, iar nu după alegeri”, se mai arată în contestaţia depusă la ÎCCJ.
La şedinţa Înaltei Curţi, care va avea loc mâine, va fi prezent preşedintele AUR, George Simion, menţionează formaţiunea.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.