Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, luni seară, că cel mai mare trădător a fost Victor Ponta, precizând că problema acestuia nu este e că e trădător, ci că este travestit. El a adăugat că fostul preşedinte Traian Băsescu a fost un mare impostor în chestiunea dreptei şi în chestiunea statului de drept.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Crin Antonescu a fost întrebat, luni, la Antena 3, care este cel mai mare duşman politic, cel mai apropiat om politic şi cel mai mare trădător.

”Trădătorul nu e mare, dar e trădător. Victor Ponta. By the way, marea problemă cu Victor Ponta nu e că-i trădător, ci că-i travestit”, a afirmat Crin Antonescu, explicând că se referă doar la politică.

El a precizat că cei mai apropiaţi politicieni au fost de-a lungul timpului, Stelian Tănase, Dinu Patriciu, Eduard Hellvig, dar că în ultimii ani cel mai apropiat politician i-a fost Adina Vălean.

Antonescu a afirmat cine au fost adversarii săi politici.

”Pentru mine au fost adversari Ion Iliescu, Adrian Năstase, Traian Băsescu. Traian Băsescu are în sufletul meu politic un loc special pentru că, spre deosebire de ceilalţi doi, a fost un mare impostor. Impostor în două chestiuni. Chestiunea dreptei - şi asta evident că pentru mine însemna mai mult, adică duşmănie, nu îi putem spune, dar rivalitate, conflict politic şi chestiunea statului de drept”, a declarat Crin Antonescu.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.