Preşedintele Senatului, Anca Dragu, afirmă, miercuri, după eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, că 54.2 milioane de lei este impactul bugetar pentru pensiile a 768 de foşti parlamentari. ”România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii”, a afirmat Dragu, precizând că este o revenire la normalitate.
”Am avut onoarea să prezidez, astăzi, şedinţa Plenului reunit într-un moment important pentru coaliţia de guvernare, eliminarea pensiilor speciale. Este o măsură asumată în programul de guvernare reuşită la mai puţin de două luni de la preluarea mandatului. 54.2 milioane de lei este impactul bugetar pentru pensiile a 768 de foşti parlamentari. Niciun parlamentar nu va mai beneficia de aceste pensii speciale”, a scris, miercuri pe Facebook, Anca Dragu.
Aceasta a precizat că, în 2021, care se anunţă extrem de complicat, atât în contextul pandemiei, cât şi al crizei economice, ”România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii”.
”Este o revenire la normalitatea aplicării generale a principiului contributivităţii în calcularea pensiilor, normalitate care a fost modificată în 2015 de parlamentarii PSD”, a mai scris Dragu.
Camera Deputaţilor şi Senatul reunite în plenul comun de miercuri au votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.