Ambasada Danemarcei în România a postat, vineri, pe Facebook, un mesaj ironic despre lipsa autostrăzilor în ţara noastră, care se încheie cu replica „iegxact”. Şi Ambasada Suediei la Bucureşti a postat un mesaj cu informaţii despre planul naţional de infrastructură din Suedia, care include şi centura capitalei Stockholm, în lungime de 21 de km, din care 18 prin tuneluri.
Postarea Ambasadei Danemarcei:
„Casual Friday:
- Ci-i cu bandirola albî?
- Îi pientru autostradî…
- Ci autostradî?
- Iegxact!”
„Guvernul Suediei a adoptat un plan naţional pentru infrastructură pentru perioada 2018–2029, însumând investiţii totale de 66 miliarde € în transportul rutier, căi ferate şi transportul maritim. Noul plan naţional reprezintă un pas important către tranziţia spre un stat fără combustibili fosili, o creştere a construcţiei de locuinţe şi îmbunătăţirea condiţiilor pentru mediul de afaceri. Una dintre cele mai ambiţioase componente ale planului este centura capitalei Stockholm. Proiectul a început în 2015 şi va dura până în 2025. Cu 21 kilometri lungime totală, dintre care 18 kilometri în tuneluri, centura va deservi 140.000 vehicule în fiecare zi, circulând pe trei benzi separate per fiecare direcţie”, este mesajul postat de Ambasada Suediei.
Misiunea diplomatică adaugă: „Dacă ai 15 minute libere astăzi, poţi urmări raportul video de progres al proiectului, realizat de Administraţia Suedeză pentru Transport”.
Protestul ”România vrea autostrăzi”, derulat, vineri, timp de 15 minute, a însemnat trafic blocat în centrul Capitalei, dar şi pe mai multe drumuri importante din ţară. În marile oraşe, oamenii au întrerupt activitatea şi au ieşit în pieţele centrale cerând îmbunătăţirea infrastructurii rutiere. În Bucureşti, tinerii au făcut un lanţ uman în Piaţa Universităţii afirmând că nu mai vor ca România să funcţioneze pe principiul ”merge şi aşa”. Şi angajaţii Reprezentanţei Comisiei Europene au întrerupt activitatea, precizând că, în perioada 2014-2020, 6.3 miliarde de euro au fost puse la dispoziţia României pentru proiecte de infrastructură, dar proiectele care se derulează sunt din perioada financiară 2007-2013, care nu au fost finalizate la timp.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.