Deputatul PNL Alina Gorghiu, fost ministru al Justiţiei, anunţă că nu va vota solicitarea de suspendare din funcţie a preşedintelui Klaus Iohannis, apreciind că suspendarea este doar o temă falsă, un mare val pe care se urcă nişte candidaţi ca să speculeze electoral starea de nemulţumire a populaţiei. Ea argumentează că după parcurgerea tuturor paşilor procedurali, rezultatul final nu va mai interesa pe nimeni, pentru că, până atunci, România va avea deja un nou preşedinte ales.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”După mai bine de 20 de ani de politică, am învăţat să nu evit să spun adevărul de teama unor invective, mai mult sau mai puţin pertinente, venite de la oameni care, uneori, cred că aceasta este linia de comunicare acceptată în spaţiul online. Aşa că, şi de data aceasta, fac apel la raţiune şi la dialog pe bază de argumente, să lăsăm populismul deoparte. Eu, în acest context de emoţie socială ridicată în detrimentul unor argumente raţionale, nu voi vota solicitarea de suspendare din funcţie a Preşedintelui”, afirmă Gorghiu într-o postare pe Facebook.
Ea îş expmă speranţa ca toţi liderii partidelor din Coaliţie să explice în clar, aşa cum au făcut-o deja Ilie Bolojan şi Crin Antonescu, că o suspendare demarată acum este un non-sens instituţional şi că nu se pune problema să apărăm un om, ci stabilitatea instituţională a ţării noastre, ca nu e vorba despre trecut, ci despre viitor.
”Suspendarea este doar o temă falsă, un mare val pe care se urcă nişte candidaţi ca să speculeze electoral starea de nemulţumire a populaţiei. Această campanie pentru funcţia de Preşedinte al României nu este despre Klaus Iohannis, este despre direcţia României, despre standarde, despre drepturi şi libertăţi, despre noi şi identitatea noastră. Este despre ce va fi, nu este despre ce a fost sau despre ce a făcut bine sau mai puţin bine Preşedintele care îşi încheie mandatul peste foarte puţin timp. Suspendarea implică mulţi paşi procedurali. Legea este clară. Adăugăm şi perioada de desfăşurare a referendumului, asta dacă se ajunge aici, şi rezultatul final nu va mai interesa pe nimeni. Până atunci, România va avea deja un nou Preşedinte ales”, agumentează fostul ministru al Justiţiei.

Cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis intră, luni, pentru a treia oară în şedinţa Birourilor reunite ale Parlamentului. După ce solicitarea Opoziţiei a fost respinsă de două ori, din motive procedurale, de data aceasta POT, AUR, SOS şi USR au strâns 178 de semnături. Cu toate acestea, partidele semnatare nu au voturile necesare pentru a trece o astfel de solicitare, în plenul reunit, fiind necesare 233 de voturi, iar aceste partide având doar 215 voturi în cele două Camere.

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.