Alianţa Dreapta Unită şi-a lansat, joi, candidaţii la Primăria Municipiului Iaşi şi la Consiliul Judeţean Iaşi, pentru alegerile locale din 9 iunie. Marius Bodea (USR) este candidatul alianţei Dreapta Unită pentru funcţia de primar al municipiului Iaşi, iar Petru Movilă (PMP) este candidatul alianţei pentru preşedinţia Consiliului Judeţean. Cele două candidaturi vin ca un răspuns la nevoia imediată de schimbare în administraţia locală de la Iaşi, condusă în prezent de „campionii dosarelor penale”, Mihai Chirica şi Costel Alexe.
Cătălin Drulă, preşedintele USR, a criticat actuala alianţă PSD-PNL şi le-a cerut ieşenilor să iasă la vot şi să-i aleagă pe candidaţii Dreapta Unită.
„Hoţia are un nume - se numeşte PSD. Românii au ieşit în stradă împotriva ei şi au fost gazaţi. Hoţia mai are un nume, sinonim cu trădarea - se numeşte PNL, partidul lui Iohannis, care ne-a cerut votul şi l-a dat PSD-ului. România are nevoie să scape de jugul pesedist. Dreapta Unită este alianţa tuturor celor care s-au opus pesedismului, care au o gândire de dreapta, care îşi doresc o Românie Modernă. Iaşiul va avea de ales între ce are acum – Chirica, mafia imobiliară, corupţie, delăsare şi stagnare – şi un oraş modern condus de Marius Bodea, un om care a arătat în activitatea lui că ştie ce să facă, ştie să aducă plus valoare în toate funcţiile”, a declarat Cătălin Drulă, conform comunicatului de presă al USR.
Eugen Tomac, preşedintele PMP, le-a transmis ieşenilor că alianţa Dreapta Unită poate pune capăt corupţiei PSD-PNL.
„PSD şi PNL au alergie la democraţie. Au încercat să desfiinţeze un partid politic de dreapta care este ferm angajat în bătăliile electorale pe care le avem de dus în acest an. Astăzi a fost validat congresul PMP contestat de către oameni care şi-au pierdut busola şi care au arătat că nu înţeleg nimic din democraţie. Cristian Diaconescu are obligaţia de a le cere scuze miilor de membri PMP care au avut de suferit timp de doi ani. Toate au o limită. Însă, de aici, de la Iaşi, sunt convins că Dreapta Unită va da semnalul că este momentul să scăpăm de PSD şi PNL. Sunt sigur că Petru Movilă va fi viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean, iar Marius Bodea primarul Iaşiului”, a declarat Eugen Tomac.
Marius Bodea (USR) este candidatul Dreptei Unite la Primăria Iaşi. Marius Bodea are studii universitare şi de masterat în domeniul economic, respectiv Managementul Resurselor Umane la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Are experienţă managerială atât în domeniul privat, cât şi în sistemul public. În perioada 2012-2016, a fost managerul Aeroportului Internaţional Iaşi, perioadă în care aeroportul a fost reconstruit de la zero cu fonduri europene nerambursabile şi a fost finalizat înainte de termen. În perioada 2016-2020, a fost deputat în Parlamentul României, unde şi-a desfăşurat activitatea în Comisia de transporturi şi infrastructură, fiind, pe rând, secretar şi preşedinte. În prezent este senator USR.
Petru Movilă (PMP) este candidatul Dreptei Unite la preşedinţia Consiliului Judeţean Iaşi. Petru Movilă este un om politic experimentat, cu o activitate impresionantă în Parlamentul României: aproape 100 de legi adoptate. Printre cele mai importante se numără legea privind aprobarea construirii Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş, legea privind scăderea TVA la 5% la locuinţe (pe care, după un an, PSD şi PNL au modificat-o înapoi la 19%) şi primul parlamentar care a introdus în România ordinele de protecţie şi restricţie, în 2011. A fost primul deputat care şi-a deschis un cabinet parlamentar în Republica Moldova. De asemenea, a pus bazele Institutului de Oncologie din Iaşi.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.