Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, spune că ”este un gest de igienă naţională” demiterea Guvernului Orban, care, deşi nu are bani pentru majorarea pensiilor şi a alocaţiilor, are fonduri pentru alegeri anticipate şi alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
”Este absolut necesar ca în câteva zile să demitem în Parlament acest guvern toxic pentru România. Este un gest de igienă naţională să-l trimitem pe Orban acasă, pentru că este incapabil să guverneze şi încalcă toate regulile democratice. Singurul lor program sunt anticipatele, urmate de măsuri de austeritate”, a spus, duminică, liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, după ce a fost ales preşedinte al PSD Timiş.
Acesta afirmă că este clar că Guvernul Orban nu doreşte majorarea pensiilor şi ublarea alocaţiilor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”E clar că nu vor să mărească pensiile şi salariile, alocaţii, deşi se împrumută cu dobânzi uriaşe. În schimb, au bani pentru două tururi şi anticipate. Aţi văzut şi programul lor pentru infrastructură, drumuri forestiere şi feromoni pentru gândaci. Au tăiat banii şi au pus lacăt pe toate şantierele începute de noi. De aceea, Guvernul Orban trebuie să plece”, a mai spus Simonis.
PSD a anunţat că în următoarea sesiune parlamentară va depune moţiune de cenzură împotriva Guvernului Orban, motivul fiind asumarea răspunderii pe legea pentru alegerea primarilor în două tururi de scrutin.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.