Alexandru Rafila a declarat, marţi, că propunerea de impozitare a veniturilor din concedii medicale a venit de la Ministerul Finanţelor, nu a venit de la Ministerul Sănătăţii şi că ministrul Marcel Boloş a avut un punct de vedere de finanţist. Ministrul Alexandru Rafila anunţat că premierul i-a trasat o sarcină, împreună cu ministrul de Finanţe şi preşedintele CNAS, să aibă o discuţie aplicată pe acest subiect.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”România plăteşte în ultimii ani pentru concedii medicale o sumă de circa 6 miliarde de lei, 1,2 miliarde de euro. Este o sumă mai mare, a crescut de la 3,6 miliarde, a fost o creştere în ultimii cinci ani substanţială. Această propunere de impozitare a veniturilor din concedii medicale a venit de la Ministerul Finaneţlor, nu a venit de la Ministerul Sănătăţii, mai ales că eu am avut o reaţie imediată şi am spus, staţi puţin că avem pacineţi cu boli cornice, pacienţi oncologici, trebuie să ne gândim”, a spus ministrul Alexandru Rafila, la Prima News.

El a precizat că Marcel Boloş ”a avut un punct de vedere de finanţist”.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Rafila a comentat şi reacţia venită dinspre PNL pe acest subiect. ”Eu am văzut o reacţie ciudată, o doamnă senator foarte vocală a propus exact măsura inversă. Dincolo de partea politică, aici e una de logică”, a spus el.

”Sunt categorii de pacienţi la care inclusiv cheltuielile de zi cu zi sunt mai mari, pacienţii oncologici, cu boli cronice”, a completat Rafila, precizând că are logică această scutire medicală. Ministrul a precizat că şi la cei cu durere de spate şi răceli, însă depinde şi aici este o discuţie legată de uşurinţa cu care se dă concediu medical, iar medicul trebuie să decidă.

”Eu cred că trebuie să discutăm foarte clar şi să excludem aceste categorii, boli oncologice, boli cronice, şi pentru celelalte categorii să nu se încurajeze, să fie o abordare echilibrată şi care să nu fie demagocică nici într-un sens nici în altul”, a mai spus Rafila.

Ministrul Alexandru Rafila anunţat că premierul i-a trasat o sarcină, împreună cu ministrul de Finanţe şi preşedintele CNAS, să aibă o discuţie aplicată pe acest subiect.

”Noi nu am fost parte a discuţiei legată de această taxă, acest impozit, nu am fost avizator, dar cred că putem să găsim o soluţie echilibrată”, a mai comentat Rafila, arătând că nu taie nimeni banii românilor pe concedii medicale.

Senatul a eliminat, luni, impozitarea de 10% pe concediile medicale, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc afirmând că, prin amendamentul adoptat, s-a eliminat şi impozitarea concediului de maternitate şi impozitarea concediului pentru îngrijirea copilului bolnav. Proiectul merge la Camera Deputaţilor, for decizional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.