Istoria Comunismului în România devine disciplină obligatorie pentru liceu, potrivit proiectului Legii învăţământului, susţine liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, cel care a făcut această propunere.
Deputatul Alexandru Muraru a afirmat, vineri, că a iniţiat acest demers în calitate de Reprezentant Special al Guvernului României pentru Promovarea Politicilor Memoriei, Combaterea Antisemitismului şi Xenofobiei.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
”Am lansat această iniţiativă în cadrul Forumului Educaţiei de la Iaşi de anul trecut, atunci când am subliniat faptul că generaţiile de mâine trebuie educate în spiritual democraţiei, valorilor libertăţii şi combaterii formelor de falsificare a istoriei. Şi atunci, şi acum, m-am bucurat de sprijinul Ministerului Educaţiei, motiv pentru care mulţumesc public ministrului Ligia Deca pentru că a acceptat această propunere ce promovează adevărul istoric şi lecţiile trecutului. De asemenea, propunerea este susţinută de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, care va avea un rol instrumental în armonizarea materiei în programa şcolară”, a afirmat deputatul PNL, Alexandru Muraru.
Potrivit proiectului de lege, programa şcolară, manualele, materialele didactice şi metodologiile specifice pentru disciplina „Istoria Comunismului în România" se elaborează de către Ministerul Educaţiei, în colaborare cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, în calitatea sa de centru guvernamental de expertiză şi investigaţie în domeniu, folosind şi expertiza altor instituţii precum Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, institutele Academiei Române care derulează programe de cercetare a comunismului în România şi Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului (Academia Civică).
”Este important să pregătim nu doar oameni pentru piaţa muncii ci buni cetăţeni într-o democraţie puternică. După trei decenii de la prăbuşirea comunismului, generaţiile de mâine trebuie educate în spiritul democraţiei, valorilor libertăţii şi combaterii formelor de falsificare a istoriei. Avem această datorie în faţa unui context social în care mesajele de ură şi propaganda negaţionistă nasc nostalgii faţă de regimul comunist criminal şi ilegitim. Viitorii cetăţeni şi lideri trebuie să dobândească o formă de rezilienţă solidă, iar discipline ca aceasta, precum şi „Istoria Evreilor. Holocaustul” vor crea conştiinţa civică necesară pentru a respinge prejudecăţile istorice, propaganda distorsionărilor false, germenii discriminării şi nostalgiile regimurilor totalitare”, a explicat liberalul Alexandru Muraru.
Potrivit acestuia, tot mai mulţi cetăţeni români ”riscă să cadă victime naraţiunii antieuropene şi antidemocratice, fenomen exploatat pe valul emoţional al unui război dus la graniţa României în care democraţia se apără cu viaţa în faţa totalitarismului”.
”Pentru clădirea unui viitor durabil, noile generaţii născute după 1989 trebuie să rememoreze adevărul istoric şi să înveţe lecţiile trecutului iar acest deziderat naţional nu poate fi îndeplinit decât prin investiţia în educaţie”, adaugă deputatul PNL, Alexandru Muraru.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.