Secretarul general al PNL, Adrian Veştea, a declarat duminică, la sediul partidului, despre alegerile parlamentare, că vor vedea în ce măsură PNL poate contribui la o coaliţie de guvernare şi poate păstra traseul european şi euroatlantic sau să reformeze partidul din opoziţie, decizia urmând a fi luată în cadrul partidului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Avem toată convingerea că România va alege traseul pro-european şi pro-euroatlantiv. Suntem pregătiţi pentru a avea un rezultat mult mai bun şi sper ca acest lucru să fie justificat în momentul în care, începând cu ora 21.00, se vor da primele exit-poll-uri”, a spus Adrian Veştea, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că sunt principala forţă de dreapta şi are toată convingerea că sunt în măsură, ţinând cont că au demonstrat de-a lungul timpului că pot gestiona proiecte foarte mari, să aibă un parcurs cât mai bun şi tot ce s-a întâmplat până în prezent, programele naţionale şi cele care vin din fonduri europene, să poată fi duse la bun sfârşit, în perioada următoare.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

”Este important să vedem care va fi structura votului. Vom vedea în ce măsură PNL poate contribui la o coaliţie de guvernare şi poate păstra traseul european şi euroatlantic. Mai avem o oră până la închiderea urnelor, important este ca fiecare cetăţean să aibă şansa de a vota, să nu i se închidă uşa secţiei în nas”, a adăugat Veştea.

”În perioada următoare, suntem în măsură, în urma deciziilor pe care le vor lua forurile de conducere, să putem stabili exact în ce direcţie vom merge, în ce măsură suntem să facem viitoarea coaliţie de guvernare sau în situaţia în care să construim şi să reformăm partidul din opoziţie”, a subliniat liderul liberal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.