PSD şi-a propus să câştige 23 de Consilii Judeţene la alegerile locale de duminică, cu trei mai multe decât are în prezent, în timp ce liberalii speră să obţină 17 Consilii Judeţene, câte deţine şi astăzi, susţin surse din conducerea coaliţiei pentru News.ro. UDMR ar urma să deţină controlul politic în Harghita, Covasna, Mureş şi Satu Mare, în timp ce Alianţa Dreapta Unită (ADU) se luptă cu şanse pentru şefia unui singur judeţ: Timiş. Sunt şapte judeţe care şi-ar putea schimba culoarea politică: Maramureş, Neamţ, Botoşani, Vrancea, Timiş, Caraş-Severin şi Prahova.
PSD numără în acest moment 20 de preşedinţi de Consilii Judeţene. La alegerile de duminică, social-democraţii şi-au propus să obţină trei judeţe în plus. ”Pe lângă ce avem acum, candidaţii noştri pleacă favoriţi în Maramureş, Timiş şi Vrancea. La Prahova ne batem de la egal la egal cu Iulian Dumitrescu, iar la Caraş-Severin încercăm să-l dăm jos pe Dunca”, susţin surse din conducerea PSD pentru News.ro.
La Maramureş, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, liberalul Ionel Bogdan, a decis să candideze la Primăria Baia Mare, o mutare care a stârnit stupoare în interiorul PNL.
”Când Ionel Bogdan a anunţat la partid că lasă Consiliul Judeţean pentru primărie, Nicolae Ciucă şi-a pierdut calmul. Era mult mai important judeţul, genera mai multe voturi pentru partid. Oraşul Baia Mare e cât un cartier din Cluj sau Bucureşti”, susţine unul dintre liderii liberali. Din partea PSD, la Consiliul Judeţean Maramureş va candida Gabriel Zetea, cel care a mai condus judeţul între 2016 şi 2020. Astfel, PNL ar urma să obţină fotoliul de primar, rămas liber după arestarea lui Cătălin Cherecheş, în timp ce partenerii de coaliţie s-ar impune la Consiliul Judeţean.
De asemenea, PSD mizează pe o victorie şi la CJ Timiş, acolo unde social-democratul Alfred Simonis candidează cu susţinerea ambelor partide din coaliţia de guvernare. În schimb, PSD îl susţine la Primăria Timişoara pe liberalul Nicolae Robu. Actualul preşedinte al CJ Timiş, Alin Nica, a fost exclus din PNL şi candidează la alegerile de duminică din partea alianţei USR-PMP-Forţa Dreptei. ”Avem şi mulţi primari, avem şi susţinerea PNL, deci Simonis pleacă favorit. Problema e mai degrabă la Primăria Timişoara, unde Fritz are prima şansă. Bătălia va fi una strânsă şi la judeţ, şi la Timişoara”, susţin surse din coaliţie. Liderii USR speră într-o dublă victorie. ”Cu puţină şansă, putem câştiga şi Primăria Timişoara, şi Consiliul Judeţean. Ar fi o victorie mai mult decât simbolică să învingem PSD exact la Timişoara. Totul depinde de mobilizarea la vot”, susţin sursele citate. De altfel Timiş este singurul judeţ pe care Alianţa Dreapta Unită şi l-ar putea revendica. Deşi USR conduce în prezent oraşe mari ca Timişoara, Braşov şi Bacău, sunt şanse infime ca ADU să câştige un alt Consiliu Judeţean în competiţie cu PSD şi PNL.
Conducerea PSD mai ţinteşte şi Consiliul Judeţean Vrancea, condus de Marian Oprişan timp de 20 de ani (2000-2020). La alegerile din urmă cu patru ani, liberalul Cătălin Toma a reuşit să câştige şefia Consiliului Judeţean punând capăt”hegemoniei” lui Oprişan. La începutul acestui an, Cătălin Toma a decedat, iar funcţia a rămas vacantă. La alegerile de duminică, din partea PSD nu va candida Marian Oprişan, aflat în relaţii reci cu liderul PSD Marcel Ciolacu. În competiţia pentru Consiliul Judeţean, social-democraţii îl susţin pe Nicuşor Halici, fost parlamentar şi fost prefect al judeţului până în urmă cu două luni. Liberalii încearcă să recâştige Consiliul Judeţean prin Dragoş Ciobotaru, primarul unei comune din Vrancea, ales în 2020 cu 93% din voturi.
Mai sunt două judeţe în care liderii PSD calculează că s-ar putea impune printr-o conjunctură favorabilă. La Prahova, liberalul Iulian Dumitrescu candidează pentru un nou mandat, deşi în acest moment este sub control judiciar într-un dosar de corupţie şi nu-şi poate exercita mandatul de preşedinte al Consiliului Judeţean. În ciuda problemelor cu Justiţia, liberalii susţin că Iulian Dumitrescu va câştiga judeţul fără probleme. ”Au mai venit încă şapte primari la PNL. Noi astăzi avem şi Comarnicul, şi Câmpina, şi Breaza, comunităţi mari. Plus din 11 oraşe, 9 oraşe sunt la noi”, a spus prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan la Prima TV. De partea cealaltă, PSD a ”transferat” şase primari de la PNL înaintea campaniei şi l-a aruncat în lupta pentru pentru şefia CJ Prahova pe inginerul Virgiliu Daniel Nanu, fost prefect al judeţului, funcţie din care a demisionat pentru a candida la locale.
La Caraş-Severin, social-democraţii încearcă să profite de tensiunile din tabăra liberală. Candidatul PNL este Romeo Dunca, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, favorit în sondajele locale. Totuşi, Dunca este în relaţii reci cu Marcel Vela, preşedintele filialei PNL Caraş-Severin, susţin surse politice pentru News.ro. ”Sorin Grindeanu ne-a spus la partid că surpriza acestor alegeri ar putea veni de la Caraş”, susţin surse din conducerea PSD. Candidatul social-democrat este deputatul Silviu Hurduzeu, fost preşedinte al CJ Caraş-Severin între 2016 şi 2020. Practic, se repetă confruntarea din urmă cu patru ani, când Romeo Dunca l-a învins pe Hurduzeu.
Aşadar, în cel mai bun scenariu posibil, PSD ar putea câştiga 25 de Consilii Judeţene. Însă nu toţi liderii locali PSD îşi vor putea păstra mandatele. Spre exemplu, liberalii îşi revendică deja judeţul Neamţ, condus momentan de social-democratul Ion Asaftei, după condamnarea lui Ionel Arsene, fugit între timp din ţară. ”La Piatra-Neamţ avem un primar care va câştiga lejer al doilea mandat, Andrei Carabelea, şi pe acest elan vom reuşi să obţinem şi Consiliul Judeţean, prin George Lazăr”, susţin surse din PNL. La Botoşani este un scenariu similar. Doina Federovici, preşedintele Consiliului Judeţean, nu a mai intrat în competiţia pentru al doilea mandat. În locul său, PSD l-a aruncat în luptă pe senatorul Lucian Trufin, care se va confrunta cu liberalul Valeriu Iftime, patronul echipei de fotbal FC Botoşani. Atât surse din PSD, cât şi din PNL susţin că Iftime este favorit pentru a conduce judeţul în următorii patru ani.
În concluzie, din zestrea de 17 judeţe, PNL va pierde sigur CJ Timiş, cedat partenerilor din PSD. De asemenea, liberalii ar mai putea rămâne fără Maramureş, unde favorit pleacă Gabriel Zetea. Pe de altă parte, liberalii ar putea câştiga două judeţe din Moldova: Neamţ şI Botoşani. Aşadar, PNL ar putea rămâne tot cu 17 Consilii Judeţene, cât are în prezent. ”Dacă vom câştiga la Vrancea, vom obţine 18 Consilii Judeţene, deci un rezultat mai bun decât în 2020. Avem şi un scenariu negativ, în care am putea obţine doar 14 Consilii Judeţene. Asta ar însemna să pierdem Timiş, Maramureş, Vrancea, Prahova şi Botoşani, însă e un scenariu foarte puţin probabil”, conchid sursele citate.
Votul pentru Consiliile Judeţene de duminică ar putea aduce un rezultat identic cu cel din 2020. PSD ar putea obţine 20 de mandate: ar câştiga Maramureş şi Timiş, dar ar pierde Neamţ şi Botoşani. ”Noi ne-am propus să câştigăm 23 de judeţe. Cu siguranţă vom avea cel puţin 20”, susţine unul dintre liderii PSD. PNL ar rămâne cu 17 mandate: ar pierde Timiş şi Maramureş în detrimentul PSD, însă ar compensa cu Neamţ şi Botoşani. Iar UDMR şi-ar păstra cele patru judeţe pe care le controlează politic în acest moment: Harghita, Covasna, Mureş şi Satu Mare. Singurul judeţ în care formaţiunea maghiară ar putea fi învinsă este Satu Mare, unde liberalul Adrian Cozma se luptă umăr la umăr cu actualul preşedinte al Consiliului Judeţean, Pataki Csaba.
”La Satu Mare, Cozma le-a cerut celor din PSD să nu-şi pună candidat, pentru a nu diviza voturile românilor. Însă Marcel Ciolacu a fost convins de Kelemen Hunor să meargă cu un candidat propriu. Astfel, Cozma s-a reorientat către AUR. L-a convins pe George Simion să nu pună candidat pentru Consiliul Judeţean, iar Simion a acceptat şi a anunţat că-l susţine pe Cozma”, explică surse din coaliţia de guvernare.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.