Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, duminică seară, că formaţiunea va trece pragul electoral de 5% pentru a intra în Parlamentul European, iar la alegerile locale va obţine ”în jur de 200 de primării”, între care cele de la Târgu Mureş şi Satu Mare.
UDMR la europarlamentare trece pragul, dar trebuie să aşteptăm numărătoare voturilor în fiecare secţie de votare (...) Sunt convins că vom avea peste 5%, vom trece pragul electoral şi vom avea reprezentare în Parlamentul European”, a declarat preşedintele UDMR.
Kelemen Hunor a precizat că, potrivit datelor pe care le deţine formaţiunea, UDMR a înregistrat 500.000 de voturi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În ceea ce priveşte alegerile locale, sunt convins că în jur de 200 de primării vom câştiga în momentul numărării voturilor şi sper că toate cele patru judeţe unde am dat preşedinte până acum le vom păstra şi vom avea şi primar la Târgu Mureş şi Satu Mare”, a mai declarat Kelemen Hunor.
Acesta a apreciat că ”a fost poate cea mai dificilă campanie electorală”, cu o mobilizare foarte mare pentru fiecare partid.
”De foarte mult timp, cam de 20 de ani, nu am avut aşa de multe voturi. Sunt cinvins că aceste voturi ne vor ajuta să trecem pragul de 5%”a mai declarat Kelemen Hunor.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.