Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, participă, marţi, la Bruxelles, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), la care se va discuta, între altele, despre relaţiile Uniunii Europene cu Regatul Unit, dar şi despre procesul de extindere a Uniunii.
Potrivit MAE, pe agenda reuniunii se află pregătirea Consiliului European din 26-27 martie 2020, relaţiile UE-Regatul Unit, un schimb de opinii privind Programul de lucru al Comisiei Europene pentru 2020, o informare din partea Comisiei cu privire la procesul de extindere a Uniunii, respectiv o informare din partea Preşedinţiei croate a Consiliului cu privire la Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.
În ceea ce priveşte etapele următoare în relaţiile UE-Regatul Unit, este preconizată adoptarea mandatului de negociere pentru relaţiile cu Regatul Unit post-Brexit.
Totodată, conform practicii, miniştrii vor avea un schimb de opinii în ceea ce priveşte Programul de lucru al Comisiei Europene pentru 2020, respectiv asupra priorităţilor legislative în procesul de negociere pentru acest an, arată sursa citată.
Cu prilejul reuniunii, Comisia Europeană va prezenta propunerile sale legate de o nouă metodologie în materie de extindere a Uniunii, iar Preşedinţia croată a Consiliului va informa asupra rezultatelor reuniunii Consiliului European extraordinar din 20-21 februarie 2020 dedicat negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.