Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a semnat din partea României, în marja Summitului NATO de la Washington DC, într-o ceremonie care a avut loc marţi, Scrisoarea de Intenţie pentru cooperarea multinaţională în vederea dezvoltării şi implementării de software aliat pentru servicii de Cloud şi Edge (Allied software for Cloud and Edge services – ACE), anunţă miercuri MApN.
”Proiectul de mare vizibilitate constituie unul dintre obiectivele Strategiei NATO de Implementare a Procesului de Transformare Digitală, document aprobat în cadrul Summitului de la Vilnius în 2023, şi vizează dezvoltarea infrastructurii digitale a NATO (Digital Backbone). România se alătură astfel altor 21 de state aliate în efortul comun de a accelera procesul de adoptare a modelului cloud, în vederea asigurării serviciilor, în beneficiul structurilor Armatei României şi al forţelor aliate, dislocate pe teritoriul statelor membre ale Alianţei”, precizează MApN.
Prin dezvoltarea şi implementarea soluţiilor software aliate, necesare asigurării serviciilor de tip cloud computing şi edge computing/de tip interfaţă cu sistemele naţionale, proiectul ACE va avea ca rezultat minimizarea riscurilor de securitate, asigurarea unei interoperabilităţi ridicate şi a unor servicii sigure şi scalabile, integrarea acestora într-o arhitectură care va permite partajarea datelor în domeniile de operaţii terestre, aeriene, maritime, spaţiale şi din spaţiul cibernetic.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Proiectul ACE şi celelalte proiecte prevăzute a fi derulate în baza Strategiei NATO de Implementare a Procesului de Transformare Digitală vor contribui la accelerarea eforturilor Alianţei şi a statelor aliate privind implementarea strategiilor de descurajare, conceptelor de comandă-control şi a conceptului de operaţii multi-domeniu.
„Dezvoltarea unor soluţii software de ultimă generaţie pentru serviciile de tip cloud şi edge reprezintă un obiectiv strategic major al ţărilor aliate, care va contribui la menţinerea coerenţei şi unităţii aliate, într-o lume dominată de competitori care testează permanent rezilienţa statelor membre în domeniul digital. Prin participarea la această iniţiativă, ne asigurăm că suntem pregătiţi să facem faţă provocărilor viitoare", a declarat ministrul Angel Tîlvăr.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.