Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va face, în perioada 13 -14 martie, o vizită oficială la Vilnius, Lituania, la invitaţia omologului său lituanian Gabrielius Landsbergis.
Cu prilejul vizitei, şeful diplomaţiei române va avea consultări cu ministrul afacerilor externe lituanian şi o întrevedere cu preşedintele Parlamentului Lituaniei, Viktorija Čmilytė-Nielsen. Vor fi abordate teme prioritare pe agenda bilaterală, regională, europeană şi de securitate.
Cu privire la agenda bilaterală, consultările vor permite identificarea de noi oportunităţi pentru aprofundarea acesteia, inclusiv din perspectivă sectorială, în aplicarea deciziilor vizitei la Bucureşti din luna mai 2022 a Preşedintelui Lituaniei, domnul Gitanas Nausėda, respectiv ale vizitei din Lituania din luna noiembrie 2022 a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
În ceea ce priveşte agenda europeană, vor fi abordate, cu prioritate, teme precum aderarea României la Spaţiul Schengen şi extinderea Uniunii Europene, subiecte de interes deosebit atât pentru România, cât şi pentru Republica Lituania, ambele ţări fiind puternice susţinătoare ale continuării integrării europene, inclusiv cu lărgirea spaţiului Schengen, respectiv ale procesului de extindere a UE.
Cei doi miniştri vor discuta şi despre sprijinul multidimensional acordat de cele două ţări Ucrainei şi despre viitorul proces de reconstrucţie al acestei ţări. Totodată, consultările vor viza impactul războiului asupra altor state din regiune, cu accent pe situaţia de securitate din Republica Moldova şi măsurile comune de contracarare a acţiunilor destabilizatoare promovate de Rusia şi de consolidare a rezilientei şi securităţii Republicii Moldova.
Referitor la agenda de securitate, consultările vor viza implementarea tuturor deciziilor Summitului de la Madrid pentru consolidarea posturii NATO de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al Alianţei, şi pregătirile pentru viitorul Summit NATO ce va fi găzduit de Lituania în iulie 2023.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.