Preşedintele Klaus Iohannis a purtat, joi, la Bruxelles, scurte discuţii cu noul preşedinte al SUA, Donald Trump, şi cu noul preşedinte al Franţei, Emmanuel Macron, afirmând că le-a urat acestora bun venit în cadrul NATO şi i-a asigurat de tot sprijinul său şi al României.
"Din punct de vedere politic, reuniunea de azi a fost prima întâlnire la nivel înalt a Alianţei la care a participat noul preşedinte al SUA şi noul preşedinte al Franţei. Le-am adresat un bun venit călduros la NATO şi i-am asigurat de tot sprijinul meu şi am României, care are parteneriate strategice solide cu ambele ţări", a spus preşedintele Iohannis, la finalul reuniunii.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Şeful statului a subliniat că, la finalul întâlnirii, se poate spune că Alianţa rămâne aceeaşi organizaţie relevantă, puternică şi, mai ales, unită.
"Am salutat la reuniune reiterarea fermă de către preşedintele Trump a angajamentelui SUA pentru Alianţă, pentru apărarea colectivă şi pentru consolidarea Flancului estic, inclusiv prin foarte recente propunere de creştere a finanţării iniţiativei de reasigurare europeană pentru 2018, de la 3,4 miliarde, cât a fost până acum, la 4,8 miliarde de dolari", a adăugat Iohannis.
Preşedintele a purtat scurte discuţii cu preşedintele SUA, Donald Trump, şi cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, la sosirea la reuniunea NATO.
În cadrul mini-summitului, Iohannis a avut şi o întâlnire bilaterală cu preşedintele Poloniei, Andrzej Duda.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...