Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, reafirmă încrederea Alianţei că Ucraina poate câştiga războiul început de Rusia pe teritoriul ţării vecine, Geoană spunând că Ucraina "merită" să iasă învingătoare din acest război. Mircea Geoană susţine că în sudul şi estul Ucrainei progresul forţelor ruseşti este "minimal", iar obiectivele campaniei militare a Rusiei sunt "departe de a fi îndeplinite".
"Este foarte clar că la multe săptămâni după declanşarea războiului împotriva Ucrainei de către Federaţia Rusă obiectivele acestei campanii sunt departe de a fi îndeplinite. Au pierdut războiul pentru Kiev, iar în partea de est, în Donbas şi chiar şi în sud progresul forţelor ruseşti este minimal şi în multe zone vedem contraofensiva forţelor ucrainene. De aceea, miniştrii de externe din NATO au reconfirmat faptul că vor continua să susţină Ucraina, procesul demarat la Ramstein de coordonare pentru asistenţă militară va continua, Ucraina va fi şi mai bine pregătită, şi mai bine echipată şi avem toată încrederea că Ucraina poate câştiga acest război”, a afirmat Mircea Geoană, luni seară, la Digi 24.
În ceea ce priveşte evoluţiile din Marea Neagră, oficialul NATO a arătat că "bătălia care se duce pentru Insula Şerpilor este legată de ideea că Rusia vrea să blocheze accesul la Marea Neagră al Ucrainei şi exporturile de cereale şi minereuri ale acestei ţări".
"Este clar că în acest moment Federaţia Rusă doreşte să sufoce economic Ucraina”, a spus Geoană, adăugând că aliaţii Ucrainei fac eforturi pentru a "suplini această dificultate economică”, acordând susţinere nu doar militară, ci şi financiară şi prin găsirea de soluţii alternative pentru realizarea exporturilor.
Geoană a mai spus că se observă "o diferenţă tot mai importantă între nivelul de ambiţie politică pe care conducerea de la Kremlin şi-o propune şi capabilităţile militare de pe teren ale Federaţiei Ruse în a îndeplini acele obiective”.
Întrebat fiind în cât timp crede că se va termina conflictul din Ucraina, Geoană a afirmat că există mai mulţi factori care influenţează deznodământul, între care inclusiv starea de spirit a combatanţilor, el subliniind "moralul foarte scăzut” al trupelor ruse, însă arătând că nu subestimează capacitatea forţelor ruse.
"Dacă lucrurile vor trebui să meargă către un deznodământ, probabil că acesta nu va fi prea apropiat. Spun asta cu regret pentru că dorim cu toţii să vedem acest război încheindu-se şi suferinţele umane încetând, dar este foarte posibil ca acest război să continue şi vom continua să susţinem Ucraina pentru că poate câştiga acest război şi într-un fel merită să câştige acest război prin modul cum îşi apără suveranitatea, independenţa şi demnitatea ca stat european. (...) Noi credem că Federaţia Rusă va avea numai de pierdut din prelungirea acestui conflict”, a adăugat Mircea Geoană.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.