Eurodeputatul Cristian Preda precizează că, în şedinţa grupului PPE din această dimineaţă, Manfred Weber a reamintit că întregul Parlament European o susţine pe Laura Codruţa Kovesi pentru numirea ca procuror-şef european.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„În şedinţa grupului PPE din această dimineaţă, Manfred Weber a reamintit că întregul PE o susţine pe LCK pentru numirea ca procuror-şef european. Liderul facţiunii PPE a adăugat că toţi românii ar trebui să fie mândri de conaţionala lor”, scrie Preda pe contul său de Facebook.

Eurodeputatul ALDE Norica Nicolai le-a adresat un mesaj dur liderilor grupurilor ALDE şi PPE, Guy Verhofstadt şi Manfred Weber din Parlamentul European, din cauza reacţiilor acestora după instituirea măsurii controlului judiciar asupra Laurei Codruţa Kovesi.

„Destul! M-am săturat de dublul vostru standard, m-am săturat de faptul că ne cereţi permanent o justiţie independentă, dar ne daţi ordine de la Bruxelles pentru ca cei care vă servesc interesele să fie exoneraţi de răspundere. Lucrul acesta explică de ce unii au ales să părăsească UE, iar alţii să o conteste. Într-o Uniune Europeană care presupune că respectă statul de drept şi propriii cetăţeni, nu au ce căuta astfel de comportamente hegemonice care dăunează întregului proiect european. Am înţeles clar că voi sunteţi cei care vreţi o altă Uniune Europeană, doar a voastră, a celor care şi-au făcut un scop în viaţă din a-i umili pe ceilalţi. Nu asta este Uniunea Europeană la care noi am aderat şi care ni s-a promis, ea este o Uniune a respectului, a solidarităţii, a egalităţii dintre cetăţeni şi statele membre”, a susţinut eurodeputatul ALDE.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) discută, miercuri, contestaţia depusă de Laura Codruţa Kovesi faţă de măsura controlului judiciar. Ea este acuzată de luare de mită, abuz în serviciu (cinci acte materiale) şi mărturie mincinoasă de către procurorii Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.