Comisarul european pentru egalitate, Helena Dalli, face o vizită oficială în România, în perioada 6-8 martie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, celebrată la data de 8 martie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

 „Ziua Internaţională a Femeii ne reaminteşte faptul că progresele înregistrate în ceea ce priveşte egalitatea de gen sunt în continuare la un nivel scăzut şi neuniform în UE, în pofida unor semne vizibile de schimbare. În cadrul Comisiei Europene, lucrăm pentru a construi o Europă în care fetele şi femeile să poată prospera şi să poată conduce pe picior de egalitate cu bărbaţii, fără piedici. Recentele acorduri privind echilibrul de gen în consiliile de administraţie şi în domeniul transparenţei salariale ne permit să deschidem calea către realizarea unei Uniuni a egalităţii. De îndată ce vom ajunge la un acord în legătură cu propunerea privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, putem asigura un viitor mai bun pentru toţi, indiferent de gen”, a declarat Dalli.

În cursul vizitei, comisarul european va aborda diverse subiecte, precum egalitatea de gen sau politicile şi programele dedicate comunităţii Roma.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Înaltul oficial european se va întâlni cu premierul Nicolae Ciucă, cu Marcel Boloş, ministrul investiţiilor şi proiectelor europene,cu Gabriela Firea, ministrul familiei, tineretului şi egalităţii de şanse şi cu  Iulian Paraschiv, preşedintele Preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Romi.

Marţi, 7 martie, începând cu ora 11.00, comisarul european Helena Dalli va participa la Conferinţa „Femei mai puternice în România”, organizată cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii de către Reprezentanţa Comisiei Europene în România, împreună cu Ambasada Suediei, Ambasada Germaniei la Bucureşti şi Biroul de Informare al Parlamentului European în România, în cooperare cu FILIA.

În cadrul sesiunii la nivel înalt, alături de comisarul european, la eveniment vor participa şi premierul Ciucă, precum şi Virginia Oţel, co-preşedinte Global Professional Women’s Network.

 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.