Cu o activitate de peste 19 ani în România, Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald continuă şi anul acesta campania de strângere de fonduri „Mi-e poftă să fac bine” pentru construirea celei de-a treia Case Ronald McDonald şi pentru susţinerea celor două Case Ronald McDonald din Bucureşti şi Timişoara. Persoane publice, parteneri, angajaţi şi clienţi McDonald’s devin încă o dată purtători ai mesajului ”Mi-e poftă să fac bine” pentru a susţine cauza Fundaţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În cei 19 ani de când activează în România, Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald a sprijinit peste 17.000 de familii în cele două „Case departe de casă” construite în Bucureşti (în curtea Spitalului Grigore Alexandrescu) şi în Timişoara (în curtea Spitalului Louis Ţurcanu). În prezent Fundaţia se pregăteşte pentru construirea a două noi Case Ronald McDonald.

Casele construite prin intermediul Fundaţiei oferă cazare gratuită şi toate condiţiile necesare părinţilor ai căror copii sunt internaţi în spitale pentru tratamente pe termen lung. Pe toată durata tratamentului părinţii sunt aproape de copii, pentru a le oferi toată susţinerea şi dragostea.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Campania „Mi-e poftă să fac bine” are ca scop principal strângerea de fonduri pentru construirea următoarelor două Case şi pentru susţinerea celor două Case Ronald McDonald din Bucureşti şi Timişoara. Costurile de construcţie a unei case se ridică până la 3.000.000 Lei, iar fiecare contribuţie este foarte importantă pentru familiile copiilor internaţi în spital.

În fiecare zi, clienţii McDonald’s pot susţine cauza Fundaţiei şi pot dona în cutiile special amplasate la casele de marcat din restaurante sau pot alege să doneze o sumă în plus atunci când îşi comandă produse de la McDonald’s, precizând lucrătorului de la casa de marcat că vor să doneze pentru Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald.

În plus, an de an în cadrul campaniei ”Mi-e poftă să fac bine!”, McDonald’s donează Fundaţiei Ronald McDonald câte un leu din fiecare Big Mac sau McChicken (sandviş sau meniu) vândut.

„De 19 ani Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald este alături de familiile copiilor aflaţi sub tratament în spital prin intermediul Caselor Ronald McDonald. Cea mai mare bucurie este că am reuşit să aducem sentimentul de „acasă” celor peste 17.000 de familiigazduite in Casele Ronald McDonaldSunt mândru că, alături de compania pe care o reprezint, reuşim să aducem linişte şi siguranţă copiilor care urmează tratamente de lungă durată în spital şi au cea mai mare nevoie să aibă părinţii mereu lângă ei.  Tocmai s-a încheiat remodelarea Casei Ronald McDonald din Bucureşti şi vă invit să o vizitaţi, să descoperiţi un loc luminos, plin de speranţă. Reuşim împreună să oferim o „Casă departe de casă” pentru copii şi familiile lor, dar şi să punem umărul pentru a ajuta sistemul medical din România. Mergem înainte cu încredere şi convingerea că ‘a face bine’ nu va dispărea niciodată din activităţile noastre de zi cu zi”, a declarat Daniel Boaje, Director General Premier Restaurants România şi membru al boardului Fundaţiei pentru Copii Ronald McDonald

Continuăm să facem bine în Casele Ronald McDonald din Bucureşti şi Timişoara, alături de partenerii şi prietenii Fundaţiei pentru Copii Ronald McDonald, iar aceasta este cea mai mare bucurie şi realizare pentru noi. În 19 ani de când există Fundaţia în România, peste 17.000 de familii au fost găzduite în Casele departe de casă Ronald McDonald, astfel încât acestea sunt un adevărat sprijin pentru comunitate şi pentru părinţii care trebuie să fie aproape de copiii lor. Este misiunea noastră să fim alături de aceste familii în momentele cele mai grele şi să vadă în noi dedicare, căldură şi încredere. Tot mai mulţi oameni susţin cauza Fundaţiei şi Casele Ronald McDonald, mergem înainte cu ajutorul lor şi avem planuri mari pe care deja am început să le punem în aplicare.” - Amalia Năstase, Preşedinte al Fundaţiei pentru Copii Ronald McDonald

Vineri, 24 noiembrie, are loc McHappy Day, cel mai mare eveniment organizat în fiecare an de Fundaţie, în care personalităţi publice, prieteni, parteneri, clienţi şi anagajaţi sunt invitaţi să susţină Casele Ronald McDonald din România şi să transmită mai departe mesajul Fundaţiei, lucrând cot la cot cu angajaţii McDonald’s pentru câteva ore.

Pentru al doilea an, McHappy Day are loc şi în Timişoara, unde prieteni şi parteneri ai Fundaţiei pentru Copii Ronald McDonald şi ai McDonald’s sunt aşteptaţi pe 22 noiembrie să ducă mai departe povestea şi cauza Fundaţiei.

Despre Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald

Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald a fost înfiinţată în 1998 şi este principalul donator pentru cele două case Ronald McDonald din Timişoara şi din Bucureşti care găzduiesc familiile copiilor spitalizaţi pe durata tratamentelor medicale îndelungate. În total, peste 17,000 de familii au fost primite în aceste “Case departe de casă”. Anual, McDonald’s şi Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald organizează evenimentul McHappy Day, cel mai mare eveniment caritabil organizat în vederea strângerii de fonduri pentru Fundaţia pentru Copii Ronald McDonald.

De asemenea, începând cu anul 2017 Fundaţia este coordonată de noua echipă de conducere, din care fac parte:

Dna. Amalia Nastase, Founder & CEO Amalia Năstase Communications

Dl. Daniel Boaje, director general al McDonald’s în România

Dl. Ştefan Iordache, Chief Operating Officer Publicis One Romania

Dr. Alin Popescu, Medic specialist de medicină sportivă

Dl. Martin Xuereb, Chairman Ronald McDonald House Charities Malta

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.