Alianţa USR PLUS a transmis, miercuri, că bilanţul celui de-al treilea an de activitate a Secţiei speciale ”nu face decât să confirme: nu se justifică existenţa acestei structuri şi ea trebuie desfiinţată cât mai curând posibil. În 2020, Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie a finalizat doar două rechizitorii şi a trimis în judecată trei inculpaţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Bilanţul celui de-al treilea an de activitate a Secţiei speciale nu face decât să confirme ceea ce şi organismele internaţionale, şi societatea civilă, şi noi tot spunem de la înfiinţare încoace: nu se justifică existenţa acestei structuri şi ea trebuie desfiinţată cât mai curând posibil. 
În 2020, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a finalizat doar două rechizitorii şi a trimis în judecată trei inculpaţi. Da, aţi citit bine, două dosare şi trei inculpaţi”, a transmis, miercuri, USR PLUS. 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
 
Formaţiunea precizează că ”explicaţia potrivit căreia activitatea SIIJ a fost redusă de restricţiile impuse pe fondul pandemiei de COVID-19 ar fi credibilă dacă nu am şti că activitatea Secţiei speciale s-a rezumat şi în 2019, an fără pandemie, tot la două cauze soluţionate cu trimiterea în judecată a trei inculpaţi”. 
 
”Şi să nu ne imaginăm că SIIJ a descoperit răsunătoare cazuri de corupţie. Una dintre „reuşitele” Secţiei se referă la judecătorul condamnat la 10 luni de închisoare cu suspendare pentru că a condus sub influenţa alcoolului, judecător pe care CSM l-a menţinut apoi în funcţie la Curtea de Apel Bucureşti”, au mai scris reprezentanţii alianţei. 
 
Aceştia afirmă că, de la înfiinţarea SIIJ până în prezent peste 12,2 milioane lei s-au cheltuit pentru pe salariile brute ale angajaţilor, încă 1,76 milioane lei cheltuit pentru diurne şi transport, încă 1,1 milioane lei pentru decontarea chiriilor procurorilor şi poliţiştilor din cadrul SIIJ, plus ce s-a plătit drept chirie pentru sediul din centrul Bucureştiului.
 
”La toate aceste costuri se adaugă cele incalculabile produse Justiţiei şi, nu în ultimul rând, imaginii României în plan extern. Suntem optimişti că această structură înfiinţată la ordinul lui Liviu Dragnea va fi desfiinţată cât mai rapid şi că plenul CSM, care discută mâine proiectul de lege trimis de ministrul Justiţiei, Stelian Ion, va aviza favorabil actul normativ”, au mai transmis USR PLUS. 
 
Plenul CSM se reuneşte, joi, de la ora 11.00, având pe ordinea de zi Raportul de activitate al SIIJ şi avizarea proiectului de lege pentru desfiinţarea SIIJ. 
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.