Parchetul European face, joi, percheziţii la mai multe adrese din Bucureşti şi din judeţele Cluj, Sălaj şi Timiş, inclusiv la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un dosar care vizează lucrările la centura Zalăului, cu o finanţare europeană de 37 de milioane de euro. În dosar există suspiciuni că se urmărea prezentarea de acte false privind finalizarea lucrărilor, care nu ar fi respectat cerinţele de calitate, dar şi că reprezentanţi ai CNAIR nu ar fi făcut verificările corespunzătoare. Conducerea CNAIR transmite că nu acceptă ”nicio abatere de la legalitate”.
UPDATE - ”În legătură cu actele de urmărire penală desfăşurate astăzi, la sediul CNAIR, vă comunicăm că oferim tot sprijinul necesar organelor judiciare. Orice informaţie pe acest subiect va putea fi furnizată, conform legii, doar de instituţiile abilitate. Conducerea CNAIR reafirmă determinarea de a nu accepta nicio abatere de la legalitate şi va întreprinde întotdeauna măsuri corespunzătoare dispoziţiilor organelor judiciare”, a transmis Compania, într-un comunicat de presă.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Biroul din Cluj-Napoca al Parchetului European desfăşoară, joi, 31 de percheziţii la mai multe adrese, într-un dosar care vizează o posibilă fraudă în ceea ce priveşte lucrările la centura oraşului Zalău, finanţate cu fonduri europene în valoare de 37 de milioane de euro, se arată într-un comunicat al Parchetului European (EPPO).
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Percheziţiile au loc la Bucureşti, în judeţele Cluj, Sălaj şi Timiş, la locuinţele şi sediile unor companii anchetate, inclusiv la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), responsabilă de administrarea reţelei de autostrăzi, drumuri expres şi drumuri naţionale din România.
Parchetul European arată că este vizată proiectarea şi execuţia şoselei de centură a municipiului Zalău, finanţată prin Fondul european pentru dezvoltare regională şi coeziune, cu suma de 37 de milioane de euro. Beneficiarul fondurilor este CNAIR. Contractul de execuţie a lucrărilor a fost atribuit filialei din România a unei companii chineze, care a angajat mai mulţi subcontractori.
”Există suspiciuni că subcontractorii au conspirat cu contractorul pentru a prezenta documente false care să ateste că lucrările au fost finalizate cu succes. Din anchetă reiese că lucrările nu au respectat cerinţele de calitate. De asemenea, există suspiciuni că reprezentanţii beneficiarului (CNAIR) nu au făcut verificări corespunzătoare”, scrie în comunicat.
Ancheta şi percheziţiile au beneficiat de sprijinul Structurii de sprijin a procurorilor europeni delegaţi în România – Biroul Teritorial Cluj-Napoca, al Direcţiei Generale Anticorupţie – DGA şi al Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate - DCCO).
Ancheta este în curs de desfăşurare pentru a stabili amploarea activităţilor infracţionale suspectate şi prejudiciul financiar total provocat bugetului UE.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.