Termenul pentru depunerea candidaturilor pentru postul de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) s-a încheiat luni la 17.30, conform listei făcute publice de Ministerul Justiţiei, pentru ocuparea acestei funcţii s-au înscris patru candidaţi - Florentina Mirică, şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA, care a instrumentat unul dintre dosarele fostului vicepremier Gabriel Oprea, procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob, Elena Grecu, şef al Secţiei judiciare penale a DNA, şi procurorul Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General. Toate candidaturile au fost depuse în cursul acestei zile. Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a declarat luni seară, la România TV, ca se aştepta la mai mulţi candidaţi pentru şefia DNA, apreciind că cei patru care s-au înscris sunt oameni cu experienţă, dar nu ştie dacă pozitivă sau negativă. El a ţinut să sublinieze că nu este obligatoriu să fie desemnat unul dintre cei patru şi că procedura poate fi reluată: "Sunt patru, dar nu înseamnă că obligatoriu trebuie să selectăm pe unul dintre ei".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI Toader, despre şefia DNA: Mă aşteptam la mai mulţi candidaţi. Sunt oameni cu experienţă; nu ştiu dacă pozitivă, negativă. sunt patru, dar nu înseamnă că obligatoriu trebuie să selectăm pe unul dintre ei

Pentru postul de procuror-şef al DNA s-au înscris patru procurori - Florentina Mirică, şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din Direcţia Naţională Anticorupţie, Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA, Elena Grecu, şef al Secţiei judiciare penale a DNA şi Cristian Lazăr, adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Candidaturile pentru acest post au putut fi depuse până la 17.30, potrivit ministrului Justiţiei.

Florentina Mirică a instrumentat dosarul Limuzina, în care a fost trimis în judecată Gabriel Oprea

Florentina Mirică, şefa Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), este primul procuror care şi-a depus candidatura la conducerea DNA, luni dimineaţă.

Mirică instrumentează dosarul CNAS, în care sunt vizaţi 90 de funcţionari ai Casei de Asigurări de Sănătate, oameni de afaceri şi firme din domeniul îngrijirii la domiciliu. De asemenea, a instrumentat dosarul în care au fost trimişi în judecată pentru abuz în serviciu fostul vicepremier Gabriel Oprea şi mai multi ofiţeri superiori din Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI).

În 11 mai 2016, fostul ministru al Internelor Gabriel Oprea a fost trimis în judecată de DNA în dosarul maşinii de lux cumpărate de către Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) pentru protecţia demnitarilor şi folosite de Oprea. În acelaşi dosar sunt judecaţi foştii şefi de la DIPI Gheorghe Nicolae, Nelu Zărnică, Nicolae Pavel şi Dănuţ Iacob, prejudiciul în dosar fiind de 410.000 de lei.

Totodată, Mirică a instrumentat mai multe dosare mediatizate, între care cel al judecătorului Stan Mustaţă sau al omului de afaceri Dinel Staicu.

În plus, Florentina Mirică s-a numărat printre sutele de procurori care în urmă cu două luni au semnat o scrisoare deschisă prin care cereau respectarea independenţei justiţiei. 

În 2014, Florentina Mirica a fost numită de Laura Codruţa Kovesi la conducerea Serviciului combatere a corupţiei în justiţie din DNA.

Procurorul Marius Iacob, adjunct al Laurei Codruţa Kovesi atât la DNA, cât şi la Parchetul General

Cel de-al doilea procuror care şi-a depus luni candidatura pentru conducerea DNA este procurorul şef adjunct al DNA Marius Iacob.

"Mi-am despus candidatura şi nu fac alte comentarii”, a declarat Marius Iacob la ieşirea din Ministerul Justiţiei.

Marius Iacob, fostul adjunct al Laurei Codruţa Kovesi atât la DNA, cât şi la Parchetul General, este vizat de două acţiuni disciplinare declanşate de Inspecţia Judiciară. 

Într-unul dintre dosare, Iacob este acuzat de Inspecţia Judiciară că a încălcat mai multe dispoziţii, delegând un procuror şef serviciu, respectiv pe Carmen Simona Ricu, să reprezinte DNA în procesul civil având ca obiect suspendarea ordinului prin care procurorul Mihaiela Moraru Iorga a fost suspendată din DNA. El ar urma să fie audiat în Secţia pentru procurori în materie disciplinară în 5 septembrie.

În cel de-al doilea dosar, Marius Iacob este cercetat disciplinar de Inspecţia Judiciară alături de fosta şefă a DNA Laura Codruţa Kovesi, pentru "nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una din cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”, constând  în aceea că a efectuat acte de urmărire penală fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin.1 lit. f, cu referire la art. 65  alin.1 şi art. 66 Cod procedură penală".

Marius Iacob este procuror şef adjunct al DNA din iunie 2013. 

Anterior , Iacob a condus Secţia de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar în perioada iunie 2011 - octombrie 2012 a fost prim-adjunct al procurorului general al României. 

În perioada 1994 - 1997, Iacob a fost procuror criminalist la Parchetul Judecătoriei Sector 6, apoi a lucrat la Parchetul Tribunalului Bucureşti până în 2003, când a fost numit prim-procuror adjunct, funcţie pe care a ocupat-o până în 2006, cu o întrerupere în perioada 30 mai 2005 – 20 februarie 2006, când a fost director general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. 

Marius Iacob a instrumentat dosarul privind incendiul de la Maternitatea Giuleşti, a coordonat ancheta DNA în cazul Colectiv, dar şi dosarul avocatei Elodia Ghinescu.

Procurorul Cristian Lazăr, adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General

Şi adjunctul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului General, procurorul Cristian Lazar, şi-a depus, luni, candidatura pentru a ocupa funcţia de procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). 

El ocupă, din noiembrie 2015, postul de adjunct al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Lazăr a anchetat dosarul ”Închisoarilor CIA pe teritoriul României”. De asemenea, a instrumentat dosarul de plagiat al lui Victor Ponta şi a dispus neînceperea urmăririi penale.

Procurorul DNA Elena Grecu, fost şef al Parchetului Curţii de Apel Constanţa

Tot luni şi-a depus candidatura pentru postul de procuror-şef al DNA procurorul Elena Grecu. 

Ea conduce Secţia judiciară penală a DNA, unde lucrează din iunie 2016.

Până în urmă cu doi ani, Elena Grecu a condus Parchetul Curţii de Apel Constanţa.

Procedura de selecţie

Lista procurorului/procurorilor care îndeplinesc condiţiile legale de participare la selecţie şi programarea interviurilor vor afişate la sediul Ministerului Justiţiei şi pe site-ul instituţiei marţi, 24 iulie, iar între 25 şi 27 iulie candidaţii selectaţi ar urma să susţină interviurile cu ministrul Justiţiei.

Potrivit anunţului Ministerului Justiţiei, la evaluarea interviului vor fi avute în vedere următoarele standarde: susţinerea proiectului privind exercitarea atribuţiilor specifice funcţiei de conducere, verificarea aptitudinilor manageriale şi de comunicare, prezentarea viziunii asupra modului în care înţelege să organizeze instituţia în vederea îndeplinirii atribuţiilor constituţionale de promovare aintereselor generale ale societăţii şi apărării ordinii de drept, precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, prezentarea viziunii cu privire la atribuţiile funcţiei pentru care participă la selecţie în ceea ce priveşte coordonarea activităţilor de prevenire şi combatere a criminalităţii în general şi a unor fenomene specifice: criminalitate organizată, corupţie, evaziune fiscală etc., verificarea cunoştinţelor specifice funcţiei pentru care se efectuează selecţia şi aspecte legate de motivaţia, conduita, integritatea şi deontologia profesională, precum şi alte împrejurări rezultate din analiza înscrisurilor depuse de procurorii participanţi la selecţie. 

Rezultatele selecţiei ar urma să fie anunţate în 30 iulie, după care ministrul Justiţiei va transmite Consiliului Superior al Magistraturii - Secţia pentru procurori, propunerea/propunerile sale pentru această funcţie, însoţite de înscrisurile depuse de procurorii selectaţi în vederea propunerii de numire în funcţiile de conducere, pentru emiterea avizului, iar după transmiterea avizului de către CSM ministrul Justiţiei va trimite şefului statului propunerea sa pentru funcţia de procuor-şef al DNA. 

Tudorel Toader: Procurorii ştiu foarte bine de câtă muncă e nevoie pentru a pune DNA în parametrii constituţionali, pentru a funcţiona normal. Numirile precedente, făcute pe troc politic

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, luni dimineaţă, că, în opinia sa, nu au existat până acum candidaturi pentru conducerea DNA pentru că unii dintre procurori consideră că numirea se va face ca în precedent, în baza unor înţelegeri politice, uneori, şi, de asemenea, ei cunosc foarte bine realitatea de la DNA, unde este nevoie de multă muncă pentru a pune Direcţia în parametrii constituţionali, pentru a o face să funcţioneze normal şi să le redea încrederea românilor în acestă instituţie.

"Nu uitaţi că numirile precedente au fost făcute uneori - şi folosesc o formulă severă - pe baza unor înţelegeri politice, ca să nu spun troc politic. Gândiţi-vă la ultima numire la DNA - nu a fost procedură, nu a fost concurenţă, nu v-aţi alarmat, nu au fost înscrişi. S-a transmis «propun să reinvestească» şi atâta tot. Nu uitaţi că altă dată numirea s-a făcut în detrimentul unui aviz al CSM-ului, aviz negativ, consultativ – e adevărat – iar acum se spune: «decretul este nelegal pentru că nu are acelaşi aviz consultativ şi negativ» . Cred că unii dintre procurori au impresia că numirea se va face ca în precedentul mandat, dar eu îi asigur că nu va fi aşa ceva”, a declarat Tudorel Toader.

El a spus că, de asemenea, cine vrea sa devină şef la DNA ştie foarte bine realitatea de acolo şi îşi dă seama de câtă muncă este nevoie pentru a pune DNA în parametrii constituţionali, pentru a o face să funcţioneze normal.

"Pe de altă parte, cine vrea să devinăm şef la DNA - eu nu cred că nu sunt doritori, dar cei care ar dori să devină procuror şef la DNA sunt convins  că ştiu foarte bine realitatea de acolo. Îşi dau seama cât de multă muncă este necesară pentru a repune DNA-ul în parametrii lui constituţionali, pentru a-l face să funcţioneze normal, pentru a reda încrederea  - dacă a existat - pentru a reda încrederea românilor în activitatea pe care o face DNA", a declarat Toader. 

Selecţia pentru postul de procuror-şef al DNA a început în 9 iulie, imediat după anunţul privind semnarea decretului de către preşedintele Klaus Iohannis pentru revocarea din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.