Fostul ministru PSD Darius Vâlcov, care a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare şi a fugit în Italia, a fost adus, luni după-amiază, în România. Acesta va sta la penitenciarul Rahova 21 de zile în carantină, a explicat ministrul Justiţiei Alina Gorghiu, într-un mesaj video. El va sta într-o încăpere de patru metri pătraţi şi va executa pedeapsa în regim semideschis şi ulterior va fi mutat în alt penitenciar, a mai explicat ministrul PNL. Poliţia Română a precizat că el a fost adus sub escorta IGPR pe Aeroportul ”Henri Coandă”, ulterior fiind predat reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. ”Direcţia Naţională Anticorupţie apreciază că această decizie a autorităţilor italiene şi determinarea dovedită a autorităţilor române constituie un prim semnal puternic pentru toţi cei care sunt tentaţi să ia în considerare sustragerea de la executarea pedepselor”, a transmis şeful DNA.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
UPDATE - Atunci când a ajuns la aeroport, protestatarul Marian Ceauşescu a strigat la fostul ministru Darius Vâlcov: „Ce o să faci borfaşule? Unde îţi petreci vacanţele? Borfaşule, puşcăriaşule! La Rahova, hoţule. Ai furat!”.
UPDATE - ”La data de 14 august 2023, o escortă din cadrul Poliţiei Române a preluat, din Italia, un bărbat, de 46 de ani, din Slatina, judeţul Olt, care era urmărit internaţional. Acesta a fost condamnat la o pedeapsă de 6 ani de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi spălare a banilor. Escorta din cadrul Poliţiei Române a ajuns în cursul acestei zile, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, bărbatul în cauză fiind predat reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor”, a transmis Poliţia Română.
UPDATE - „Darius Vâlcov este în custodia Poliţiei Române acum. Va ajunge în România. Să ştiţi că este primul fugar pe care îl aduc în mandatul meu de ministru al Justiţiei. Mulţumesc tuturor celor care s-au implicat de la poliţie, la magistratul de legătură. Mulţumesc autorităţilor italiene şi este bine să ştim ce urmează pentru Darius Vâlcov”, a precizat Alina Gorghiu, într-un mesaj video postat pe pagina ei de Facebook.
Aceasta a explicat că Vâlcov va fi predat la Rahova, unde va sta 21 de zile în carantină, iar apoi el va executa pedeapsa în regim semideschis şi ulterior va fi multat în alt penitenciar.
„Odată ce a aterizat în România va fi predat penitenciarului de la Rahova, cu 21 de zile de carantină. Îi asigurăm patru metri pătraţi de detenţie, în celula în care va sta. Acestea au fost garanţiile pe care Ministerul Justiţiei, prin Autoritatea Naţională a Penitenciarelor, le-au oferit instanţelor din Italia, pentru a putea să îl aducem înapoi să execute aici pedeapsa. După ce va sta la Rahova şi va ajunge să execute în regim semideschis, îl vom muta în alt penitenciar. Ca atare, cred că e bine să recăpătăm încrederea voastră a tuturor în sistemul de justiţie. Şi facem astăzi un pas, cred eu, important. Ne aducem fugarii, celebri sau mai puţin celebri, înapoi în ţară”, a mai spus Gorghiu.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Săptămâna trecută, ministrul Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat, într-o postare pe pagina ei de Facebook, că recursul făcut de către Darius Vâlcov a fost respins ca inadmisibil de către Curtea de Casaţie a Italiei. Astfel, rămâne definitivă hotărârea Curţii de Apel din Napoli prin care a fost dispusă predarea acestuia către autorităţile române pentru executarea mandatului european de arestare şi a pedepsei de 6 ani de închisoare pronunţară de ÎCCJ din ţara noastră.
Gorghiu a adăugat că „zilele următoare se aşteaptă primirea comunicării oficiale a hotărârii către autorităţilor române şi continuarea demersurilor pentru predarea efectivă a lui Vâlcov Darius Bogdan”.
Darius Vâlcov s-a predat autorităţilor italiene în 23 mai, în Napoli. Conform legislaţiei italiene, având în vedere locul predării, a fost atrasă competenţa Curţii de Apel Napoli. Instanţa de executare italiană nu a dispus arestarea provizorie în vederea predării, fiind lăsat în libertate, sub supraveghere.
Anterior, fostul ministru de Finanţe Darius Vâlcov fusese dat în urmărire de către Poliţia Română, după ce a fost condamnat la şase ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani. Şi Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, condamnat la patru ani şi jumătate de închisoare în acelaşi dosar, a fost trecut pe lista persoanelor urmărite.
Vâlcov a fost condamnat de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, decizia instanţei fiind definitivă.
În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuzau de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupată de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.