Consiliul Superior al Magistraturii a dat joi aviz negativ pentru proiectul de desfiinţare a Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, iniţiat de Ministerul Justiţiei. "Soluţia normativă propusă nu este însă însoţită de instituirea unor garanţii menite să dea eficienţă principiului independenţei justiţiei prin asigurarea unei protecţii adecvate a judecătorilor şi procurorilor împotriva unor eventuale presiuni exercitate asupra lor", a considerat Plenul CSM.
UPDATE - CSM a transmis oficial că Plenul a hotărât avizarea negativă a proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (11 Aviz negativ, 7 Aviz favorabil şi 1 Aviz favorabil cu observaţii).
În aviz se arată că "proiectul de lege analizat ar conduce în esenţă la schimbarea competenţei de efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracţiuni săvârşite de magistraţi revenindu-se la soluţia anterioară Legii numărul 207/2018 pentru modificarea şi completarea Legii numărul 304/2004 privind reorganizarea judiciară, în care competenţa de efectuare a urmăririi penală revenea, după caz, parchetelor de pe lângă curţile de apel, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţională Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism".
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Soluţia normativă propusă nu este însă însoţită de instituirea unor garanţii menite să dea eficienţă principiului independenţei justiţiei prin asigurarea unei protecţii adecvate a judecătorilor şi procurorilor împotriva unor eventuale presiuni exercitate asupra lor. Astfel de garanţii se regăseau în forma anterioară a proiectului de act normativ şi ar fi putut constitui o bază pentru iniţierea unei analize consistente care să ofere soluţiile potrivite pentru protejarea independenţei justiţiei. În mod regretabil însă, aceste garanţii au fost calificată drept superimunităţi în unele luări de poziţie publice inclusiv ale unor reprezentanţi ai celorlalte puteri în stat", a arătat Plenul CSM.
ŞTIREA INIŢIALĂ - Avizul CSM, care are caracter consultativ a fost dat la finalul unei şedinţe care a început în jurul orei 11:00 ţi în care au fost dezbateri intense şi schimburi de replici îmtre cei prezenţi şi ministrul Justiţiei, Stelian Ion.
Au fost înregistrate 11 voturi împotriva proiectului de şi 8 în favoarea acestuia.
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a discutat joi raportul de activitate al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie şi avizarea proiectului de lege privind desfiinţarea acestei secţii. În urmă cu o lună, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, declara că este posibil ca în luna martie să fie desfiinţată Secţia specială.
În 4 ianuarie, ministrul Justiţiei, Stelian Ion, declara că este posibil ca în luna martie să fie desfiinţată Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie, spunând că urma să solicite ca la prima şedinţă a CSM să fie pus pe ordinea de zi proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ.
"Nu am făcut decât o mică modificare în sensul eliminării unor articole din varianta iniţială a proiectului, tocmai crea un fel de imunităţi pentru magistraţi. Nu ne dorim exces de nicio parte. Nu ne dorim exces nici în zona protecţiei nejustificate a magistraţilor de răspundere, nu ne dorim exces nici din partea presiunii puse, prin astfel de metode, asupra magistraţilor cu, repet, zeci de dosare disciplinare, plângeri penale şi o secţie care a fost percepută în cadrul magistaturii negativ, pe bună dreptate, şi nu doar în cadrul magistraturii şi de către organismele internaţionale şi în cadrul MCV, Comisia Europeană care a analizat acest lucru”, afirma atunci Stelian Ion.
Chestionat când ar putea fi desfiinţată Secţia specială, ministrul Justiţiei spunea: "Cred că va trece destul de repede acest proiect. Luna martie mi se pare o lună în care sunt convins că e posibil să fie desfiinţată efectiv această secţie şi dosarele să fie repartizate. Ele nu se vor pierde, anchetele nu vor rămâne nesoluţionate, dar după fiecare materie, în funcţie de competenţa fiecărui organ de Parchet, dosarele vor merge către aceste unităţi de Parchet”.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.