Marian Corcodel, şeful bazei de Administrare şi Deservire a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) sub acuzaţia de cămătărie şi şantaj, el urmând să fie prezentat judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti cu propunere de arestare pentru 30 de zile. Jandarmeria Română spune că percheziţiile procurorilor DIICOT la sediul Bazei de Aprovizionare şi Deservire a Jandarmeriei Române s-au desfăşurat implicit cu sprijinul Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei, care este "direct interesată de clarificarea tuturor aspectelor legale, precum şi a situaţiilor punctuale care pot afecta credibilitatea instituţiei".
Potrivit unor surse judiciare, un alt angajat al Jandarmeriei va fi cercetat sub control judiciar sub aceleaşi acuzaţii, fiind vorba despre Octavian Cristescu, fost ofiter DIPI.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Sursele citate au mai declarat pentru News.ro că la percheziţii ar fi fost găsită în biroul comandantului bazei suma de aproximativ 250.000 de lei.
Procurorii DIICOT au făcut joi dimineaţă percheziţii care au vizat un grup infracţional specializat în camătă şi delapidare. Acţiunea DIICOT s-a desfăşurat la 12 imobile din Bucureşti şi din Ilfov, şapte dintre acestea fiind sediile unor instituţii publice.
"La data de 03.08.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul M.A.I. – I.G.P.R. –D.C.C.O. au efectuat un număr de 12 percheziţii imobiliare (din care 7 la sediile unor instituţii publice) pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov, în cadrul unei acţiuni vizând destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de camătă, delapidare şi alte infracţiuni aflate în competenţa acestei unităţi de parchet", anunţa instituţia.
Conform DIICOT, există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2011 şi până în prezent, mai multe persoane din cadrul Bazei de Administrare şi Deservire a Jandarmeriei Române, au constituit un grup infracţional organizat, acordând cu împrumut, în mod repetat, diverse sume de bani unor debitori, percepând dobânzi considerabile.
De asemenea, membrii grupului sunt acuzaţi că şi-au însuşit fără drept bunuri şi valori aparţinând unităţii din cadrul căreia făceau parte.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.