Magistraţii instanţei supreme au emis, marţi, un nou mandat de arestare pentru omul de afaceri Sebastian Ghiţă, în dosarul privind vizita în România a fostului premier britanic Tony Blair, în care este urmărit penal şi fostul prim-ministru Victor Ponta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Decizia, luată de judecătoarea Aida Popa de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu este definitivă, dar este executorie. 
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile a fost emis, la propunerea procurorilor DNA, pentru infracţiunile de instigare la săvârşirea infracţiunii de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect şi instigare la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor.
 
Acesta este cel de-al treilea mandat de arestare emis în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiţă.
 
La ICCJ a avut loc, marţi dimineaţă, o sedinţă secretă de judecată pentru audierea lui Sebastian Ghiţă prin videoconferinţă în dosarul Pnta-Blair. Legătura prin videoconferinţă cu instanţa din Belgrad a fost stabilită, însă Ghiţă a refuzat să dea declaraţii, au afirmat surse judiciare.
 
De asemenea, Sebastian Ghiţă ar fi urmat să fie audiat, marţi după-amiază, prin videoconferinţă, tot la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul în care este acuzat că i-a dat o casă fostului primar din Ploieşti Iulian Bădescu în schimbul finanţării echipei de baschet Asesoft Ploieşti, însă nici în acest dosar omul de afaceri nu a mai dat declaraţii. Şi în acest dosar procurorii DNA au cerut emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru Sebastian Ghiţă.
 
Ghiţă a fost audiat prin videoconferinţă în dosarul Ponta-Blair şi în 22 mai, când şedinţa secretă de la instanţa supremă a durat peste două ore. Atunci, avocaţii din Serbia, unde se află în prezent Sebastian Ghiţă, au susţinut că abia au studiat dosarul fostului deputat şi nu au avut timp să îşi pregătească apărarea. În aceste condiţii, magistraţii au stabilit ca audierea omului de afaceri să fie reluată în 6 iunie, pe motiv că abia atunci va fi liberă, la instanţa din Belgrad, sala din care se poate intra în sistem de videoconferinţă. Această audiere era programată iniţial să aibă loc în 17 mai, dar Ghiţă a refuzat atunci să dea declaraţii, invocând faptul că nu este asistat în Serbia de către avocatul ales de el.
 
În acest dosar, procurorii DNA au anunţat, pe 6 septembrie 2016, că Victor Ponta este cercetat sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzat de folosire a influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite şi complicitate la infracţiunea de spălare de bani. Ulterior, pe 10 septembrie, magistraţii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICC) au modificat condiţiile controlului judiciar pentru Victor Ponta. Astfel, fostului premier i-a fost ridicată interdicţia de a face declaraţii în public despre dosar. Totodată, Ponta a primit permisiunea de a părăsi ţara. Potrivit procurorilor, Ponta ar fi beneficiat de 220.000 de euro de la Sebastian Ghiţă pentru a organiza vizita fostului premier britanic Tony Blair în România, iar în schimbul banilor l-ar fi desemnat pe omul de afaceri drept candidat pe listele PSD, susţin anchetatorii.
 
Ministerul Justiţiei arăta, săptămâna trecută, că au fost formulate de către instanţele din România mai multe cereri de audiere prin videoconferinţă a omului de afaceri Sebastian Ghiţă. Astfel, Ghiţă ar urma să mai fie audiat prin videoconferinţă şi în 8 iunie, în baza unei cereri a Tribunalului Prahova.
 
Omul de afaceri Sebastian Ghiţă - reţinut la Belgrad în noaptea de 13 spre 14 aprilie şi plasat apoi în arest preventiv - a fost eliberat în 26 mai pe cauţiune, în baza unei decizii a Curţii Supreme din Serbia, după depunerea unei cauţiuni de 200.000 de euro. Lui Ghiţă i-a fost reţinut paşaportul şi i s-a interzis să părăsească Belgradul. 
 
Omul de afaceri aşteaptă o decizie privind cererea de extrădare formulată de autorităţile române. Când a fost prins de autorităţile sârbe, Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său. În 19 mai, Ghiţă a fost fost audiat la Curtea Supremă din Belgrad ca urmare a cererii de extrădare formulată de autorităţile române, el arătând că se opune extrădării şi invocând persecuţii politice. Avocatul său a solicitat ca măsura detenţiei să fie înlocuită cu arestul la domiciliu. 
 
Pe numele lui Sebastian Ghiţă există alte două mandate de arestare în lipsă, el având cinci dosare penale în România.
 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.